Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva ar putea fi demolat!

autostrada Lugoj Deva

Având același constructor și același proiectant ca și lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, din care se demolează la ora actuală unele porțiuni, lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, aflat între localitățile timișene Dumbrava și Margina, este verificat la sânge de oamenii CNADNR, pornind de la existența unor rapoarte de neconformitate.

Potrivit unor surse din cadrul companiei, o porțiune din cei 17 kilometri de autostradă, anunțați a fi dați în folosință la sfârșitul acestui an, ar putea fi demolată din cauza faptului că s-a constatat folosirea materialelor de slabă calitate ca și la autostrada Orăștie-Sibiu.

Materialele de construcții care ar fi trebuit puse în corpul autostrăzii nu au fost găsite de experți, dar au fost plătite de CNADNR. În expertiză s-ar preciza că trebuie demolată o anumită porțiune de autostradă, pentru că s-au constatat lucruri foarte grave.

Ca urmare a acestor informații, CNADNR a precizat: „Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva este unul în construcţie. În perioada 2-5 noiembrie, Direcţia Calitate din cadrul CNADNR SA şi laboratoarele din cadrul DRDP Timişoara şi DRDP Cluj au fost pe teren pentru a verifica lucrările executate până în prezent, aflate în diferite stadii de execuţie. Laboratoarele au recoltat probe din tronsonul de autostradă executat (materiale puse în operă), precum şi din stocurile de materiale, fiind verificată şi calitatea mixturilor asfaltice utilizate. Până la această dată, lucrările sunt realizate în conformitate cu proiectul de execuţie şi caietul de sarcini, existând un număr de patru note de neconformitate semnalate de către consultantul care asigură respectarea proiectului de execuţie pe acest contract. În funcţie de rezultatele primite de la laboratoare, cele patru neconformităţi vor fi stinse sau nu. Determinările specifice de laborator efectuate de către DRDP Timişoara, respectiv DRDP Cluj vor fi analizate, după care vor fi comunicate companiei. Precizăm că pentru perioada imediat următoare, deşi există firme specializate, CNADNR SA va monitoriza şi verifica în paralel calitatea lucrărilor executate pe şantierele de autostrăzi şi drumuri naţionale aflate în prezent în execuţie”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *