Lockdown, cel mai folosit și de temut cuvânt în Europa. Tabloul celor mai dure restricții în condițiile celor mai dramatice bilanțuri

lockdown

Țările europene continuă să doboare record după record în privința infectărilor cu coronavirus. OMS îndeamnă toate guvernele să nu relaxeze măsurile pentru controlul pandemiei, așa că apar restricții noi în tot mai multe state europene.

CITEȘTE ȘI: Mică istorie a cartierului Plopi

Grecia intră de sâmbătă în carantină totală, iar decizia va dura trei săptămâni. Locuitorii nu mai pot ieși din casă fără aprobare prin mesaj telefonic. Rămân însă deschise grădinițele, școlile și magazinele pentru nevoi esențiale.

De astăzi, și Anglia a intrat în carantină pentru patru săptămâni, localurile nu mai pot primi clienți, ci doar să facă livrări. Elevii și studenții vor merge în continuare la cursuri.

Anterior, și guvernul francez a recurs la această măsură care va dura până cel puțin pe 1 decembrie. Spre deosebire de carantina din primăvară, acum școlile au rămas deschise.

Franța a anunțat peste 58.000 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore. Un număr impresionant, dacă ne gândim că infectările sunt mai multe cu 17.000 față de cifrele anunțate anterior.

Irlanda a fost prima țară europeană care a anunțat pentru a doua oară intrarea în carantină de la începutul pandemiei. S-a întâmplat pe 22 octombrie, iar măsura va rămâne în vigoare până la începutul lunii decembrie. Nici în acest caz unitățile de învățământ nu au fost închise.

La o zi după Irlanda, Țara Galilor a intrat în carantină 14 zile. Cursurile au continuat însă în școlile primare și anumite clase de gimnaziu.

Statele care au recurs la carantină parțială

În Italia sunt patru regiuni în zona roșie în care nu se intră și nu se iese fără motive bine întemeiate. De asemenea, localurile, magazinele considerate ne-esențiale și școlile se vor închide, iar deplasările vor fi restricționate la strictul necesar.

Italia simte din plin efectele pandemiei. Au fost raportate 34.500 de cazuri noi și peste 440 de decese, în timp ce Suedia are și ea un record de peste patru mii de infectări zilnice. A crescut și numărul spitalizărilor și deceselor, în contextul în care vorbim de statul european care a abordat altfel pandemia. Spre deosebire de alte țări, Suedia a evitat impunerea unei carantine și a lăsat restaurantele şi majoritatea şcolilor deschise până de curând.

În Germania s-au închis barurile, restaurantele, piscinele și instituțiile culturale, iar competițiile sportive profesioniste se  desfășoară fără spectatori.

De miercuri, 7,1 milioane de cetățeni din Portugalia, adică 70% din populație, au primit ordin să rămână la domiciliu și să nu iasă decât pentru motive esențiale precum mersul la serviciu sau la școală, urmând ca de luni să intre în vigoare starea de urgență sanitară.

Din 2 noiembrie și Belgia este în carantină parțială. Toate magazinele neesențiale, saloanele de înfrumusețare, restaurantele, inclusiv cele din hoteluri și-au suspendat activitatea.

Locuitorii cantonului Geneva au fost rugați să nu-și părăsească domiciliul decât în caz de strictă necesitate. Magazinele neesențiale au fost închise, dar școlile au rămas deschise.

Sunt și state în care s-a decis carantina de noapte. Astfel de restricții de circulație sunt în vigoare în Spania, Cehia și Austria, în intervale orare care pot începe de la ora 20.00 până la 5 – 6 dimineața.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *