
Furtuna din seara de sâmbătă a lăsat câteva localități din județul Timiș fără energie electrică. Remedierea stricăciunilor pe care vântul puternic le-a provocat reţelelor de distribuţie a electricităţii a durat, în cazul anumitor sate, până în după-amiaza de duminică.
Avariile cele mai serioase s-au produs la Sacoşu Turcesc, Tormac, Topolovăţu Mare, Variaş şi Hodoni. Pompierii timişeni, la rândul lor, au intervenit pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică pentru degajarea a șapte copaci doborâţi de vijelie, precum şi la o inundaţie la pasajul din Calea Şagului din Timişoara.
Tot în Timişoara, pe Aleea Speranţei şi pe Strada Ismail, duminică dimineaţa, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat au intervenit pentru degajarea unor copaci căzuţi.