
Lipsă acută de spații de învățământ în Timișoara. Sute de elevi învață în construcții modulare și merg la școală în două schimburi
Anul școlar în Timiș a început în plin proces de reabilitare a multora dintre clădirile în care se desfășoară activități didactice, datorat acestei perioade în care, în special prin PNRR, dar nu numai, au fost accesate multe fonduri destinate învățământului. Partea mai puțin plăcută este că a fost nevoie de relocarea a peste 900 de preșcolari și elevi în alte spații de învățământ.
În astfel de situații se află elevii din 10 localități timișene din mediul rural și, cât de curând, ai Colegiului Național ”Ana Aslan” din Timișoara. În 8 dintre cazuri, relocările s-au făcut în unitățile de învățământ arondate aceleași structuri – elevii au fost mutați în clădirea grădiniței și invers – iar în două situații, copiii au fost mutați la Căminul cultural și la Centrul de zi.
Lipsa de spații se manifestă și prin faptul că învățământul timișean funcționează în două schimburi, cele mai multe clase de primar și gimnazial aflate în această situație fiind în opt școli din Timișoara. Cea mai afectată este Școala Gimnazială nr. 30, cu 20 de clase de primar care învață după amiază, urmată de Școala Gimnazială nr. 7 cu 18 clase și Școala Gimnazială nr. 27 cu 11 clase.
Situația nu este îmbucurătoare nici la Colegiul Tehnic ”E. Ungureanu”. Lucrările de reabilitare ale clădirii neterminate încă durează de doi ani, răstimp în care elevii au fost relocați pe la alte licee din oraș. Una dintre clădiri a fost dată în funcțiune, dar 16 clase nu pot funcționa decât după-amiaza.
De asemenea, în schimbul doi merg la școală și copiii din 5 școli din mediul rural, cei mai mulți fiind din Saravale și Orțișoara.
Insuficența numărului de clădiri din Timiș, dar mai ales din Timișoara, destinate învățământului a condus și la alte soluții de compromis, care, cu toată speranța de a fi temporare, persistă de ani buni. Pe raza județului Timiș, sunt 125 de grupe de grădiniță și clase care funcționează în construcții modulare (așa-zisele containere), majoritatea la Timișoara.
CITEŞTE ŞI: Sistemul de învățământ preuniversitar din Timiș cuprinde circa 11.000 de angajați
Potrivit informațiilor inspectoratului școlar, 54 de clase din 8 școli își desfășoară activitatea în astfel de construcții modulare, 13 dintre ele fiind la Școala Gimnazială Dumbrăvița și 12 la Școala Gimnazială nr. 30. În învățământul preuniversitar din județul Timiș sunt înscriși aproximativ 102.500 de beneficiari primari – antepreșcolari, preșcolari și elevi.



Bun. Mulțumim pentru informare. Condiția ideală ar fi ca toți elevii să învețe în săli de clasă, nu în containere, iar cursurile să se țină doar dimineața. Cu toate acestea, dacă mă gândesc bine și eu am avut ore după masa în anii 90. Totuși din acest articol lipsesc următoarele informații. Cum a evoluat situația de-a-lungul timpului, a crescut număril de elevi sau a scăzut numărul de instituții de învățământ?
Pai daca e plin de dezvoltatori imobiliari si faceri de blocuri in locul a ceva productiv normal ca umpleti Timișoara de migranți venetici mutati dambovita si vaslui in Banat