
Sistemul de învățământ preuniversitar din Timiș cuprinde circa 11.000 de angajați.
Cu aproximativ 11.000 de angajați în sistemul de învățământ preuniversitar, județul Timiș se află pe o pantă ascendentă a numărului de oameni care activează în sistem. Față de anul școlar 2022-2023, creșterea a fost cu peste 840 de salariați la corpul didactic și personalul nedidactic.
Dintre cei 11.000 de angajați, în jur de 8.400 sunt cadre didactice, circa 500 reprezintă personalul didactic auxiliar și aproximativ 2.100, personal nedidactic, conform datelor furnizate de ISJ Timiș.
Din numărul total al profesorilor care predau în Timiș, circa 230 sunt necalificați, 120 pensionari și 1.800 suplinitori.
”În ultimii 5 ani, numărul posturilor didactice vacante a crescut cu peste 1.300”, a precizat inspectorul școlar general adjunct Francisc Halasz, explicând că această creștere se datorează, pe de-o parte, numărului mai mare de elevi, pe de altă parte, diminuării numărului de elevi din care pot fi constituite clasele.
CITEȘTE ȘI: Vremea în Banat, la început de săptămână


