Lindenfeld – satul fără niciun locuitor din inima Semenicului

lindenfeld

A fost odată ca niciodată în munții Semenic un sat numit Lindenfeld… Cândva avea aproximativ 230 de locuitori.

Dieter Schmidt scrie în singura carte despre acest loc supranumit „Satul fantomă” următoarele: Situat la o altitudine de 760 metri în Masivul Semenic, Lindenfeld a avut la început 37 de case, fiind aflat la mare distanţă de alte localităţi, cu dificile căi de acces şi cu cea mai apropiată gară la aproximativ 20 km de sat.

Cartea apărută în 1991 arată exact modul în care a fost populată zona, cum în 1827 pe Valea Timișului au fost aduși primii nemți. 56 de familii din Boemia au parcurs un drum nu foarte ușor pentru a ajunge în Banat. Până în apropiere de Biserica Albă au venit cu vaporul pe Dunăre, după care cu căruţe trase de cai şi de boi prin munţi. Un an mai târziu încă 506 familii au ales să locuiască în Caraș-Severin. Așa a apărut Sadova Veche, Brebu Nou, Gărâna şi Lindenfeld.

VEZI MAI MULTE PE RADIORESITA.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *