Liga a IV-a Timiş >> Derby-ul Ripensia Timişoara – Voinţa Maşloc va avea loc marţi

Club sportiv nou în Timiș

Comitetul de Urgenţă al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, compus din preşedintele Dănuţ Laţa, vicepreşedinţii Romeo Malac, Adrian Onica şi Marcel Băban şi secretarul general Florian Mierea, ultimul fără drept de vot, a decis programarea a şase partide din runda cu numărul 31 a Ligii a IV-a Timiş, intermediară, marţi, cu începere de la ora 18, alte două urmând să se desfăşoare miercuri, cu startul tot la ora 18.

În etapa menţionată va avea loc marele derby dintre Ripensia Timişoara şi Voinţa Maşloc, care ar putea decide noua campioană şi totodată reprezentanta celui mai vestic judeţ al ţării la barajul de promovare în eşalonul al treilea.

Cei de la AJF Timiş ne-au explicat că motivul programării majorităţii confruntărilor în a doua zi a săptămânii următoare îl reprezintă articolul de regulament care prevede că între două meciuri ale aceleiaşi formaţii trebuie să existe o distanţă de două zile.

Astfel, marţi se vor disputa partidele Pobeda Dudeştii – AS Peciu Nou, AS Peciu Nou – Unirea Sânnicolau Mare, Arsenal Flacăra Făget – CFR Timişoara, ACS Poli II Timişoara – AS Murani, Avântul Periam – ACS Ghiroda şi Ripensia Timişoara – Voinţa Maşloc, iar miercuri se vor desfăşura întâlnirile Progresul Gătaia – Timişul Şag şi Cocoşul Orţişoara – Voinţa Biled.

ACS Dumbrăviţa stă întrucât adversara ei, Lorena Giarmata Vii, s-a retras în prima jumătate stagională.

Până la etapa a 31-a mai sunt de jucat meciurile rundei cu numărul 30, care va începe vineri, la Sânnicolau Mare, unde gazda Unirea va primi, de la ora 18, vizita celor de la Cocoşul Orţişoara.

Sâmbătă vor avea loc confruntările CFR Timişoara – ACS Poli II Timişoara, Timişul Şag – Arsenal Flacăra Făget, Voinţa Maşloc – Avântul Periam, ACS Ghiroda – AS Peciu Nou (toate patru de la ora 11), Pobeda Dudeştii Vechi – Ripensia Timişoara şi ACS Dumbrăviţa – FC „Marcel Băban” Jimbolia (ambele de la ora 18), iar duminică este programat duelul Voinţa Biled – Progresul Gătaia (ora 18).

AS Murani are rundă liberă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *