Liga a III-a, într-un nou format

Liga a IV-a de fotbal Timiș: rezultate, clasament și etapa viitoare

Liga a III-a, într-un nou format

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat un nou format pentru Liga a III-a, care va intra în vigoare începând cu sezonul 2025-2026.

Pentru a crește interesul față de această întrecere, FRF a analizat posibilitatea modificării sistemului competițional.

Decizia de a schimba modul de desfășurare a fost luată împreună cu membrii afiliați, în cadrul întâlnirii anuale.

Cu sprijinul partenerului Hypercube, cunoscut pentru remodelarea unor competiții europene de prestigiu, inclusiv Liga Campionilor, dar și a competițiilor Superliga, Liga a II-a și Cupa României, în ședința Comitetului Executiv a fost propus un nou sistem competițional pentru aprobare.

Acest nou format a fost conturat ținând cont de principiile stabilite în urma consultărilor cu cluburile participante la Liga a III-a, printre care: numărul total al meciurilor (asigurarea unui echilibru optim între efortul echipelor și atractivitatea competiției), numărul de meciuri împotriva fiecărui adversar (crearea unui calendar competițional echilibrat), principiul meritocrației (cele mai bune echipe trebuie să aibă șansa de a promova), echilibru competitiv (menținerea unui grad ridicat de imprevizibilitate a rezultatelor), reducerea meciurilor fără miză (crearea unui sistem în care fiecare partidă contează), optimizarea timpului de călătorie (reducerea distanțelor parcurse de echipe pentru a limita costurile și efortul jucătorilor).

CITEȘTE ȘI: Ghiroda a transferat trei jucători

În noul sezon, Liga a III-a va avea la start 96 de echipe, împărțite în opt serii de câte 12 formații. Competiția se va desfășura în două faze. În prima, aferentă sezonului regulat, fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte formații din serie, rezultând un total de 22 de etape.

La final, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar grupările de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.

Faza a doua cuprinde play-off-ul și play-out-ul. Cele patru grupări calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte patru formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8.

Astfel, se vor forma patru serii de play-off. Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele. Se vor disputa opt etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.

Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în eșalonul secund. Cele patru echipe clasate pe poziția secundă în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține cel de-al cincilea loc ce asigură promovarea.

În zona inferioară a clasamentului, formațiile de pe locurile 5-12 în sezonul regulat vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, opt serii de play-out de câte opt formații. Se va juca un singur tur, adică șapte etape. Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în liga a patra.

Alte cinci echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul al șaselea în play-out, pe baza clasamentului general. Prin acest nou sistem, Liga a III-a își propune să devină mai atractivă și mai competitivă. Noul format va debuta oficial în această vară.

Prima etapă din sezonul 2025-2026 va programa meciuri pe 30 august. Ultima rundă din acest an calendaristic a fost programată pe 13 decembrie. După pauza de iarnă, campionatele se vor relua în 28 februarie, iar de atunci și până pe 28 martie vor avea loc restul partidelor rămase de jucat din sezonul regulat.

Play-off-ul și play-out-ul vor începe pe 4 aprilie și se vor încheia în 23 mai, respectiv, o săptămână mai devreme. La baraj, data pentru semifinale este 30 mai, în timp ce finalele se vor desfășura în 6 iunie.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *