Liderul deputaților PSD, reacție după ieșirea lui Iohannis

simonis

Alfred Simonis, liderul de grup al deputaților PSD, a reacționat după declarațiile președintelui Klaus Iohannis legate de Ținutul Secuiesc.

Iată postarea în care Simonis îl aseamănă pe șeful statului cu Corneliu Vadim Tudor: ”Iohannis a venit cu naționalisme din anii 90, deși Senatul a respins definitiv proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc. Iohannis a vrut, de fapt, să mascheze din nou faptul că ”Guvernul său” nu are nici un plan concret pentru reluarea activității și relansarea economiei!

În timp ce domnul Iohannis îl imita pe Vadim Tudor la televizor, noi la Camera Deputaților chiar am avut treabă. Am adoptat, din nou, legi pentru români și pentru firmele românești. Două exemple:
1. PLX 10/2019 – o lege foarte așteptată de românii care au luat credite în franci elvețieni și cărora li s-au dublat sau chiar triplat ratele de-a lungul timpului. Această lege le va rezolva problemele!
2. PLX 134/2020 – prin care românii și firmele românești își vor putea amâna plata chiriei pentru perioada martie-iunie.

Asta înseamnă să muncești pentru oameni, domnule Iohannis! Vă puneți supușii să conteste și aceste legi la CCR?!”


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Liderul deputaților PSD, reacție după ieșirea lui Iohannis

  1. bre nea fredi, ai primit ordin sa-l imiti pe seful suprem,chestia cu VCTudor? eu cred ca oamenii cu ,,bun simt” se adreseaza oficialitatilor altfel.ex d-le (functia) sau d-le (numele),mai ales ca dvs. sunteti lider de partid.legat de ,,guvernul sau” eu stiu ca e al Romaniei,dvs. nu? in legatura cu ,,munca” in Parlament.legea despre creditele in franci elvetieni trebuia facuta atunci cand ati avut ,,guvernul vostru” care era tot al Romaniei.si inca ce guvern.plangem dupa el cu lacrimi de crocodil.

  2. fredy las-o moarta seful tau Ciolacu daca ar avea un pic macar de demnitate ar trebui sa-si dea demisia din toate functiile pe care le detine pt catastrofa constitutionala facuta si sa te ia si pe tine de mana .Huuuuooo

  3. Domnule Alfred Simonis ! Nu luati apararea unor tradatori de neam si tara ! In toata istoria Tarii ,tradatorii au fost dintre locuitorii ei. Lui Kurtosz Ciolacu ,spuneti-i adio,nici macar la revedere !Cum se poate sa ajunga in dezbaterea Parlamentului,in aceste zile,o ineptie horthysta ??? L-am urmarit evident indignat,pe fostul ministru al Justitiei cum se scremea in apararea Ciolacului ! Penibil ! . E nevoie urgenta sa cititi si sa va insusiti,pana nu-i prea tarziu art.1 din Legea Fundamentala ,Constitutia Romaniei,printre altele art54.art 57 s.a,si sa vareamintim ca sunteti sub prestare de Juramant,alaturi de acoliti,serpi crescuti la sanul tarii,care trebuie striviti prin calcare pe cap si nu prinsi de coada. Daca ati avut cunostinta despre subiectul in discutie, doar atat : Sunteti cu toti,o Mare Rusine Nationala! Asta era prioritatea in dezbaterea asa- zisului Parlament,in aceste deosebit de grele vremuri???

  4. Nu e cu nimic mai vinovat PSD-ul decît PNL-ul ! Sînt toți la fel de vinovați doar că PNL are lătrător la Cotroceni, cu vizibilitate mai mare ! Norocul lor că nu mai trăiește Ceaușescu că ar fi fost deja împușcați toți pentru înaltă trădare !

  5. hai ce mama dracului si alfriedo robierto e la fel de vinovat ca si ciolacu .nu este si el mare sef la psd ?el si ciolacu fac si desfac in camera deputatilor .băi îmbogătitule de tînăr aici esti în banat nu merge cu praf în ochii prostilor ca în oltena si moldova. hai sictir.

    1. Tu nu stii sa scrii bine romaneste si ataci oameni din alte regiuni facandu-i prosti? nu-mi dau seama daca e ironie ce spui acolo sau tu chiar crezi ce zici. uita-te la tine banateanule inainte sa vorbesti de altii si nu mai generaliza tu atat ca nu sunteti voi spuma Romaniei, si nici pe aproape. Si inainte de a vorbi despre olteni si moldoveni aminteste-ti datorita cui vorbesti tu acum romaneste, romanule, ca daca era dupa voi putorilor si acum stateati capra in fata ungurilor cum ati facut-o atatea sute de ani. Ce tupeu sa vorbiti de altii cand voi nu aveti nicio realizare, atatea superioritate fara merit doar pt simplu fapt ca te-a fatat ma-ta in banat.. nici macar banatul vostru prea slavit nu e al vostru ca nu voi ati luptat pt el acum 100 de ani. Ce tupeu si nesimtire pe un gunoi ca tine sa-i jignesti pe cei care si-au dat sangele sa scrii acum in limba romana si sa blamezi ungurii ca vor autonomie. Esti egal cu cei care au cerut autonomie si iti trasmit si tie acelasi mesaj ca si lor..nu va convine in Romania adevaratilor romani care au luptat pt ea si nu au stat in genunchi in fata austriecilor si ungurilor..mars in mortii tai unde vrei si sa-ti miroase basinile de ingamfat altii imputitule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *