Liceul Pedagogic din Timişoara îşi schimbă înfăţişarea

Coronavirus: La o școală din Timișoara, s-a dispus suspendarea orelor față în față din cauza îmbolnăvirilor

Liceul Pedagogic din Timișoara ar trebui să arate ca nou după lucrările de reabilitare preconizate pentru anul viitor. Primăria a lansat licitația pentru lucrările de execuție aferente proiectului ”Reabilitare fațade, acoperiș și tâmplărie la Liceul Pedagogic «Carmen Sylva»”.

”Fiind monument istoric, detaliile arhitecturale vor fi tratate cu mare atenție, pentru a se păstra caracterul arhitectural al imobilului. Lucrările vizează reabilitarea pereților exteriori în mod unitar, hidroizolarea și termoizolarea fațadei, iar tâmplăria exterioară va fi restaurată folosind același tip de material ca și cel existent.

Pentru siguranța elevilor, structura de lemn a acoperișului va fi tratată cu substanțe care să îl protejeze de incendii, iar consolidarea întregii structuri a clădirii se va face acolo unde este necesar.

Liceul a fost construit în anul 1903 și nu respectă, în acest moment, cerințele de eficiență energetică. Reabilitarea termică a fațadelor și a acoperișului va produce economii operaționale de aproximativ 390.000 lei în fiecare an. Astfel, costurile investiției vor fi acoperite în 15 ani, conform documentației. Calculele au la bază costurile pentru energie, aferente anului 2020”, precizează municipalitatea.

CITEŞTE ŞI: Robu, atac dur la adresa lui Fritz: „DNA – e timpul să vină şi să îl ia!”

Valoarea estimată pentru contractul de execuție este de 5,850 de milioane de lei, cu tot cu TVA, durata preconizată a lucrărilor fiind de 12 luni. Companiile interesate au termen până în data de 3 februarie 2022, la ora 15, să-și depună ofertele pe site-ul www.e-licitatie.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Liceul Pedagogic din Timişoara îşi schimbă înfăţişarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *