Liberalii timişeni, „îngroziţi” de atitudinea lui Dragnea

Robu si Popa

„Liviu Dragnea e mult mai periculos decât Victor Ponta. Vorbeşte pe înţelesul primarilor, al preşedinţilor de consilii judeţene şi ştie să lucreze la bani. Am văzut că primăriile primesc acum sume frumoase, se dau bani atât la primarii PSD, cât şi la cei pe care vor să-i transfere. Am mai văzut filmul ăsta”, este analiza succintă făcută de Dan Popa, copreşedinte al PNL Timiş, conştient de asaltul pe care PSD îl pregăteşte pentru anul electoral 2016.

Şi Nicolae Robu, celălalt copreşedinte al PNL Timiş, pare pus în gardă de ofensiva social-democrată: „Se anunţă o campanie de o agresivitate cum nu ştiu să fi fost vreodată. Este, însă, o ofenisvă de prost-gust, pentru că cei de la PSD vorbesc doar la timpul viitor, ei spun doar că vor face, nu şi că au făcut”.

Mai mult, liberalii au constatat că şi alte partide încep să se mişte, în special PMP şi ALDE, care încearcă să recruteze primari liberali.

„Trebuie să mergem în teritoiru, pentru că simţim că alţii au început campania şi vin cu rugăminţi şi promisiuni pe la primarii noştri. Nu ne miră, pentru că cel mai simplu este să iei de la alţii”, a spus Dan Popa.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *