Lia Olguţa Vasilescu, veşti pentru profesori! Cum vor creşte salariile de la 1 ianuarie. Majorări şi în Sănătate

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, duminică seară, cum vor crește salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2019. Ministrul a prezentant mai multe grafice, iar cea mai mare creștere o vor avea profesorii universitari, de peste 600 de lei.

Lia Olguta Vasilescu a declarat că educaţia şi sănătatea au fost tratate ca domenii prioritare.

„Medicii şi asistentele au urcat direct pe grila din 2022, deci ei de la 1 ianuarie nu vor mai avea niciun fel de creştere, în schimb ceilalţi din sectorul sanitar vor avea, biologi, chimişti, farmacişti, iar educaţia a avut o creştere de 25% anul acesta, deci 25% raportat la salariul de anul trecut.

Lor diferenţa până în 2022 le-a mai rămas destul de mică de recuperat”, a mai afirmat Vasilescu.

Lia Olguţa Vasilescu: Salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 decembrie

Potrivit graficelor prezentate de ministrul Muncii, salariile profesorilor vor crește astfel: pofesor cu 25 de ani vechime va avea o creștere de 327 de lei și va ajunge la 5.376; profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creștere de 343 de lei și vor ajunge la 4.477; profesorii debutanți vor avea o creștere de peste 1.400 de lei; profesorii universitari vor avea un plus de 693 de lei și vor câștiga 9.289 de lei.

În ceea ce privește asistenții universitari, aceștia vor beneficia de o creștere de 141 de lei, până la peste 3.700 de lei.

Potrivit ministrului, „multe dintre aceste salarii vor continua să crească până în 2022”.

Întrebată dacă sunt posibile disponibilizări, ea a răspuns afirmativ.

„Sunt posibile, sigur că sunt posibile, de altfel eu am început o procedură de reorganizare pe Ministerul Muncii, aşa cum ştiţi, sunt patru entităţi în subordinea Ministerului Muncii în judeţe şi sigur că de acolo ne este foarte simplu să facem o reorganizare noi, în minister.

O dată, dispar jumătate din funcţiile de conducere judeţene, e normal să fie aşa, adică în loc să ai patru entităţi poţi să ai două, cu acelaşi număr de personal, dar cu funcţii de conducere la jumătate, şi în plus noi avem cam 1.500 de persoane care trebuiesc să fie angajate la Casa Naţională de Pensii pentru a putea să recalculeze legea pensiilor şi atunci mare parte din personalul de care nu mai avem nevoie în astfel de entităţi îl putem direcţiona către Casa Naţională de Pensii”, a spus Vasilescu, scrie romaniatv.net.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Lia Olguţa Vasilescu, veşti pentru profesori! Cum vor creşte salariile de la 1 ianuarie. Majorări şi în Sănătate

  1. Dar cei de la privat nu se mărește salariile numai de bugetari profesori si in sanatate dar cei lucra la privat ce se intampla doamna pluta

  2. Da normal,in sanatate a crescut salariul la nivelul 2022,dar nu spune nimeni ca suntem platiti cu 2 incadrari,la incadrarea mica ne da o categorie de sporuri plus tariful pe ora,iar la incadrarea mare ne da unspor de maxim 20%,oare chiar este legala treaba asta?Ma gandesc eu ,la pensie dupa care incadrare se calculeaza pensia?

Lasă un răspuns