
„Leii”, victorie muncită cu Steaua.
SCM winsed.swiss Timișoara și-a consolidat sâmbătă seară, în fața propriilor suporteri, poziția a noua în clasamentul Ligii Naționale de baschet masculin, învingând-o pe CSA Steaua București cu 88-85 într-o partidă ce a contat pentru etapa a 27-a.
Scorul pe sferturi a fost 26-27, 22-16, 22-21, 18-21, gazdele aflându-se în control, chiar dacă nu au reușit să se desprindă la o diferență confortabilă.
Succesul cu formația roș-albastră a fost umbrit de accidentarea lui Kenneth Funderburk Jr, care este suspect de ruptură la piciorul stâng.
Punctele învingătoarei au fost marcate de Bogic Vujošević (26p), Michael Edwards (14p), Nikola Gajić (13p), Kenneth Funderburk Jr. (11p), Adam Mirković (11p), Brian Taylor (5p), Robert Schipor (3p), David Lăpuște (3p) și Laszlo Lazar (2p). CSA Steaua l-a avut în „mână” la partida disputată în sala „Constantin Jude” pe Kamau Stokes, care a pus pe tabelă 24 de puncte.
Alte rezultate consemnate în runda a 27-a din Liga Națională de baschet masculin: CSM Târgu Mureș – CSO Voluntari 95-103, U-BT Cluj-Napoca – CSM Galați 109-78, CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea – CSM BBA Petrolul Ploiești 93-83, BC CSU Sibiu – CSM CSU Constanța 100-91, SCMU Craiova – CSM CSU Oradea 84-87, CSM Corona Brașov – FC Argeș Pitești 80-79.
Mâine este programată partida Dinamo București – Rapid București (ora 18, Digi Sport), în epilogul etapei a 27-a.


