„Leii” din Banat revin la sala „Constantin Jude” după două meciuri pe teren străin

„Leii” din Banat revin la sala „Constantin Jude” după două meciuri pe teren străin

„Leii” din Banat revin la sala „Constantin Jude” după două meciuri pe teren străin

Ei înfruntă Rapid București, în etapa a 18-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Partida va avea loc duminică, de la ora 14.

SCM winsed.swiss Timișoara vizează a doua victorie consecutivă, după ce în runda anterioară s-a impus la Constanța. Este primul meci acasă din returul principalei întreceri interne.

Rapid ocupă ultima treaptă a podiumului, cu 29 de puncte (12 victorii/5 înfrângeri), în timp ce echipa bănățeană se află pe poziția a zecea, cu 24 de puncte (7 victorii/10 înfrângeri), aproape de zona locurilor care asigură prezența în playoff.

Cele două formații s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, de fiecare dată la București. Ambele partide au fost foarte echilibrate și cu răsturnări de scor.

CITEȘTE ȘI: CSC Dumbrăvița are un portar nou

La 5 octombrie 2024, în campionat, giuleștenii au învins greu, cu 78-76. Pe 18 decembrie 2024, în optimile de finală ale Cupei României, alb-violeții s-au impus cu 77-72 și au obținut calificarea la turneul final.

Partida de mâine va prilejui o strângere de fonduri pentru Ioana Piroska, mama juniorului Kristof Piroska, legitimat la secția de baschet a clubului SCM Timișoara, care are mare nevoie de ajutor.

Anul trecut, ea a fost diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer la creier. Imunoterapia îi poate oferi o nouă șansă la viață, însă suma necesară pentru tratament este foarte mare și poate fi strânsă doar cu sprijin din partea cât mai multor persoane.

Donațiile pot fi făcute cu mențiunea DONATIE TRATAMENT MEDICAL pe numele PIROSKA ANAMARIA IOANA în următoarele conturi: BT lei – RO15BTRLRONCRT0CW4380701; BT euro: RO59BTRLEURCRT0CW4380701. Revolut 0040723323398, @pirosk8de.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *