
„Leii” din Banat, la ultimul meci pe teren propriu în 2025.
Ultima apariție din acest an a baschetbaliștilor alb-violeți pe parchetul sălii „Constantin Jude” este programată mâine (sâmbătă), cu începere de la ora 19, și va fi pentru meciul cu CSM Corona Brașov din etapa a 13-a a Ligii Naționale.
Cele două echipe sunt vecine de clasament, ocupante ale locurilor opt și nouă, cu ardelenii acumulând cu un punct în plus, diferență minimă ce îi situează peste bănățeni.
Un adversar important
„Vom întâlni un adversar important, pe Corona Brașov, o echipă care a participat în cupele europene, iar în campionat a încheiat pe locul al cincilea în sezonul trecut. Ne așteaptă o confruntare tare cu această formație, însă ultimele rezultate și exprimarea echipei noastre din ultima perioadă ne oferă speranțe că vom practica un baschet bun și că ne vom apropia victoria.
Urmează o perioadă importantă, vom avea nouă meciuri până la începutul lunii februarie. Șase dintre ele se vor desfășura pe teren propriu și doar trei vor fi în deplasare.
Lotul este valid, după mult timp am reușit să aliniem un roster complet. Am avut o victorie importantă, muncită contra unei echipe puternice, CS Vâlcea 1924.
A urmat deplasarea de la Voluntari, unde am pierdut la o diferență de cinci puncte tot contra unei participante în cupele europene. Acolo nu l-am putut folosi pe Bogić Vujošević, însă cu toate acestea consider că am etalat un baschet bun și că suntem îndreptățiți să credem că în meciurile următoare vom avea rezultate care să ne poziționeze acolo unde ne dorim.
Vujošević a avut o contractură medicală, din fericire echipa medicală a luat cea mai bună decizie, am hotărât ca el să nu facă deplasarea la Voluntari. De luni se află în programul echipei, a început ușor, iar acum este apt pentru meciul cu Corona Brașov”, a declarat Horia Păun, managerul secției de baschet din cadrul clubului SCM Timișoara.
Fanii alb-violeţi, invitaţi la meci
„Va fi un meci foarte dificil, venim după o înfrângere la Voluntari suferită în ultimele secunde. Ne-am antrenat foarte bine toată săptămâna, vrem să facem un joc foarte bun în fața propriilor suporteri și știm că putem reuși acest lucru. Le mulțumesc fanilor timișoreni în numele tuturor colegilor că au fost alături de noi la toate meciurile pe care le-am jucat pe parchetul sălii <<Olimpia>>.
Vrem să fie alături de noi în continuare, atât la ultimul meci pe teren propriu din acest an, cât și la cele care urmează din 2025. Noi, baschetbaliștii, suntem obișnuiți cu programul încărcat din perioada sărbătorilor de iarnă. Nu prea avem timp de respiro… Vom sărbători puțin alături de familii și apoi vom reveni pe parchet pentru a ne antrena și a da tot ce putem în meciurile următoare”, a spus, la rândul său, fundașul Mirel Dragoste.


