Legea salarizării unitare scoate funcţionarii publici în stradă

Peste 1,277 milioane de posturi erau ocupate în instituțiile și autoritățile publice, în martie 2023

Sindicatele din administraţia publică locală dezaprobă modul de desfăşurare a dezbaterilor publice pe seama proiectului-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Potrivit acestora, actualul proiect nu reglementează o salarizare unitară, atât de necesară în vederea eliminării dezechilibrelor şi haosului din sistemul bugetar.

Spectrul nemulţumirilor

Sindicatele susţin că proiectul nu ţine cont de salariile existente în plată, nu echivalează funcţiile intersectoriale şi reglementează acordarea unor sporuri fără nici un fundament, generându-se alte inechităţi. Astfel, sporul pentru condiţii vătămătoare nu este în acord cu timpul în care se desfăşoară activitatea, aşa cum au propus toate sindicatele. Apoi, proiectul nu are o abordare unitară în stabilirea salariilor. Fără nici o justificare, unele salarii sunt stabilite la gradaţia zero, iar altele conţin sporul de vechime la nivel maxim.

Politizarea administraţiei

Cea mai mare nemulţumire este legată de faptul că nu există aceleaşi salarii pentru toţi angajaţii din sistemul bugetar. Invocându-se aşa-zisa autonomie, stabilirea nivelului salariilor este lăsată la latitudinea aleşilor locali. Concret, salariile vor fi stabilite de către consiliile locale sau cele judeţene, după caz. Sindicatele susţin că şefii instituţiilor nu sunt specialişti în domeniu şi că se va ajunge la politizarea excesivă a funcţiei publice, contrară prevederilor legale. De asemenea, se generează o discriminare a administraţiei publice locale faţă de cea centrală şi faţă de celelalte sectoare din sistemul bugetar.

„Vom asista la un nou val de discriminări, cu discrepanţe salariale între angajaţii care au aceleaşi funcţii, aceeaşi vechime, activitate similară şi care lucrează în aceleaşi condiţii, ceea ce va duce la menţinerea haosului în sistem. Ar fi fost nevoie de o colaborare strânsă între cei care elaborau legea şi partenerii sociali, în vederea găsirii celor mai bune soluţii”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).

Grevă japoneză

Sindicatele au demarat, deja, un calendar al acţiunilor de protest. Astfel, joi, membrii sunt invitaţi să participe la o grevă japoneză, pe durata întregii zile. Sindicatul din Primăria Timişoara este primul care răspunde pozitiv la această solicitare, urmând a intra în grevă japoneză. De asemenea, sindicaliştii timişoreni vor participa la un miting de protest, care se va desfăşura la Bucureşti, în 29 sau 30 mai.

Foto arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *