Legea junglei la Timișoara. Șoferii și pietonii, pierduți prin labirintul din trafic (FOTO)

lucrari tm 8

De circa două săptămâni, zona centrală a Timișoarei și perimetrele adiacente s-au transformat într-un uriaș șantier.

lucrari tm 1

Obiectivul principal al lucrărilor care se desfășoară acolo îl constituie crearea unor benzi de circulație suplimentare pentru autovehicule. În contextul creat, al suprapunerilor mai multor lucrări în același timp, haosul în trafic era iminent.

lucrari tm 3

Circulația, îngreunată de prezența utilajelor și de restricționarea ei pe anumite porțiuni, s-a transformat într-un coșmar pentru participanții la trafic. Iar pentru că semafoarele au fost oprite, pe străzi s-a instalat legea junglei: trece cine poate, cum poate și pe unde poate. Pentru unii dintre șoferi, regulile de circulație au dispărut subit, pentru că cine mai are timp să fie civilizat? Rezultatul? Nervi, stres, timp pierdut și chiar accidente.

lucrari tm 4

Cei mai afectați de degringolada creată, așa cum se întâmplă mereu în astfel de situații, sunt pietonii. În unele zone, accesul acestora este interzis – prin montarea de grilaje în dreptul trecerilor de pietoni -, în altele este împiedicat de utilajele care lucrează, iar în multe dintre cazuri, din vina șoferilor care se înverșunează să nu le respecte dreptul de a traversa prin zonele amenajate special în acest sens.

lucrari tm 5

Nu puține sunt situațiile, fapt de notorietate în spațiul carpato-danubiano-pontic, în care conducătorii auto nu opresc mașinile atunci când observă că un cetățean dorește să traverseze strada. Astfel că, în situațiile în care semafoarele nu funcționează, pietonii sunt la mila Divinității. Iar în cazul de față, a te aventura să traversezi printr-o intersecție înțesată de mașini care rulează din toate direcțiile este ca și cum ai juca rolul principal în filmul Matrix.

lucrari tm 6

În România, treaba cu respectarea drepturilor celorlalte persoane nu a funcționat de la sine, ca un factor civic natural, ci a fost nevoie de o impunere prin forța legii. Cum, în situația de față, pe teren nu au fost trimiși oameni ai legii care să sancționeze abaterile de la regulile de circulație, cei indisciplinați în trafic s-au simțit liberi să le comită.

lucrari tm 9

În aceste zile, în Timișoara se muncește intens, nimic de zis, însă fiind vorba despre lucrări de amploare, desfășurate în mai multe locuri, pentru finalizarea acestora e nevoie de o perioadă mai îndelungată de timp. Mai cu seamă că, și cu rost și fără rost, se înlocuiesc în mod obligatoriu toate bordurile din perimetrele în care se acționează, procedeu care mărește, inerent, și perioada alocată execuției.

lucrari tm 10

Reprezentanții primăriei speră ca lucrările la carosabil să se încheie totuși înainte de începerea anului școlar, când traficul va fi cel puțin dublu față de această perioadă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Legea junglei la Timișoara. Șoferii și pietonii, pierduți prin labirintul din trafic (FOTO)

  1. Haos tipic administratiei robuliene.
    Intarzieri enorme, munca mai putin.
    Nu uitati sa refaceti iluminatul public ditrus de aceste reparatii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *