Lecția dată de o fetiță de 12 ani confirmată cu COVID-19, a cărei mamă este bolnavă de cancer

test coronavirus
O fetiţă de 12 ani i-a impresionat pe medicii Spitalului Municipal din Oradea prin lecția de viaţă pe care a dat-o. Confirmată cu COVID-19, copila a insistat să fie dusă la spital și și-a făcut singură bagajele, pentru a-și proteja mama, care are o afecțiune oncologică. Femeia își crește singură fata și sunt nedespărțite de la nașterea acesteia, scrie ebihoreanul.ro.

CITEȘTE ȘI: Vremea extremelor: de la furtuni și ploi torențiale, la cod galben de caniculă. Local, și în vestul țării

Ariana a fost confirmată cu COVID-19 după întâlnirea cu o prietenă care avea coronavirus fără să fi ştiut. Fiindcă mama ei are o afecţiune oncologică și face chimioterapie, fetiţa a insistat să fie dusă la spital, deşi mama o voia acasă, fiind nedespărţite de la naştere, de când o creşte singură în urma unei tragedii în familie.
Femeia spune că probele pentru testul COVID le-au fost prelevate într-în 16 iulie, iar seara au şi primit rezultatele, telefonic: în cazul ei, verdictul a fost negativ, dar nu şi în cel al fetiţei.
„Ne-a sunat (…) de la DSP. Ne-a spus că, fiind asimptomatică, fetiţa poate rămâne în izolare la domiciliu, la fel şi eu, dar că poate fi şi internată la Infecţioase, iar alegerea este a mea. M-am panicat, n-am mai putut dormi toată noaptea. (…) Încă de la aflarea rezultatului, Ariana a hotărât că se internează, mi-a zis că vrea s-o las la spital. Nu avea niciun semn de boală, dar ştie de pe net şi de la televizor că şi persoanele asimptomatice pot transmite virusul”, a povestit mama fetiței pentru ebihoreanul.ro.

 

Cum legătura între ele este specială, iniţial femeia nu a fost de acord cu internarea. „În 12 ani nu ne-am despărţit niciodată. Ariana s-a născut fără tată, soţul meu a murit într-un accident rutier când eram însărcinată în luna a treia. La 3 ani a fost suspectată de leucemie, am stat internată cu ea, şi aici, şi în Cluj, unde din fericire s-a concluzionat că avea doar intoleranţă la lactoză. De când s-a născut, vreme de 12 ani, i-am dat toată dragostea, la fel şi ea mie”, a mai povestit femeia.

 

Au repetat testele, iar al Arianei a fost tot pozitiv. „Mi-a spus hotărâtă că vrea să o sun pe doamna doctor, că vrea să se interneze. I-am răspuns că eu nu vreau, dar pur şi simplu s-a dus în cameră, şi-a făcut singură bagajul şi apoi mi-a cerut să sun la Salvare, s-o ducă la spital”, povesteşte femeia.

 

Fetița i-a impresionat pe medicii de la secţia de Boli Infecţioase II, a Spitalului Municipal Oradea, unde este internată. „Este un pacient conştiincios, cu un comportament de felicitat. De felicitat este şi cea care a crescut-o astfel”, spune dr. Adriana Codreanu, care ţine legătura telefonic şi cu mama fetiţei.

Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *