Avertismentul dur al medicului Virgil Musta: Dacă nu ne trezim în acest al 12-lea ceas, riscăm să luăm calea Italiei, cu lumea care moare la domiciliu

Carantină obligatorie pentru timișenii reveniți din aceste zone ale Italiei. Ce spune medicul Virgil Musta
Virgil Musta, medicul coordonator al Spitalului COVID din Timișoara, spune că impunerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate ar putea fi o măsură necesară. El a avertizat că „dacă nu ne trezim în acest al 12-lea ceas” și dacă nu vor fi luate măsuri, România riscă să ajungă în situația dramatică prin care au trecut în primăvară Italia, Spania sau Franța, iar „lumea să moară la domiciliu pentru că nu mai are unde să se interneze”.

CITEȘTE ȘI: Lecția dată de o fetiță de 12 ani confirmată cu COVID-19, a cărei mamă este bolnavă de cancer

Medicul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a făcut aceste declarații la B1 Tv, comentând varianta impunerii purtării măștii de protecție și în aer liber, în spațiile aglomerate, posibilitate invocată de premierul Orban.
„Da, s-ar putea să fie o măsură necesară. Eu consider că în orice zonă sau în orice activitate trebuie să evaluăm riscurile și dacă există risc de contaminare în zona respectivă, vor trebui luate măsuri. Dacă într-o zonă, chiar dacă este în aer liber, oamenii stau unul lângă altul și respiră unul în fața celuilalt sau tușesc sau strănută, acea zonă poate deveni un focar de contaminare și de îmbolnăvire. De aceea, eu cred că orice activitate trebuie evaluată și să se ia măsuri pentru a nu deveni un factor de contaminare mai departe”, a afirmat medicul.

CITEŞTE ŞI: Prea puține locuri pentru bolnavii de coronavirus: un sanatoriu din vestul țării devine spital suport pentru cazurile de COVID

În acest context, Virgil Musta a dat exemplul Spaniei, unde există regiuni în care purtatul măștii este obligatoriu inclusiv pe plajă. El a spus că dacă nu vor fi luate astfel de măsuri de către autorități, riscăm să ajungem în situația Italiei sau a Spaniei.
”Eu cred că și aici, în momentul în care se constată că se adună prea multă lume la grătare, undeva în afara stațiunii, această activitate trebuie făcută sub control sau interzisă. Există soluții, dar nu toate sunt populare și ușor de luat, dar dacă nu luăm aceste măsuri și nu ne trezim în acest ultim moment, în acest al 12-lea ceas, riscăm să luăm calea Italiei și Spaniei sau a Franței, în care sistemul de sănătate să fie copleșit și lumea să moară la domiciliu pentru că nu mai are unde să se interneze. Nici nu vreau să mă gândesc la un asemenea scenariu. Eu încă sper că vom depăși cu bine această perioadă mai dificilă din viața noastră și, până la urmă, persoanele responsabile vor câștiga acest război”, a mai spus medicul aflat în prima linie a luptei cu COVID-19.

Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “Avertismentul dur al medicului Virgil Musta: Dacă nu ne trezim în acest al 12-lea ceas, riscăm să luăm calea Italiei, cu lumea care moare la domiciliu

  1. Nu se moare de la covid cat se moare de la alte boli ce nu le mai tratati.
    Ati uitat de celelalte boli nasoale? Ati uitat de bolnavii de cancer de bolnavii de hepatita b de tbc, de cardaci?

  2. Dr.Musta,cu respect de ce nu purtati masca pe figura la fiecare,sesiune de poza sau va laudati ca sinteti bronzat ?

    1. @Viorel,daaaa Viorele atita timp cit nu avem rata de 100000 de chinezi emigranti in Ro ca in Italia nu cred ca ajungem la nivelul italienilor

  3. Da asa e , Viorele eu as vrea sa stiu daca poarta manusi,la aceeasi sesiune foto sau in a fara cabinetului. Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *