
Tristețe mare într-o familie de lebede, aciuată pe un lac de lângă Arad de trei ani de zile. Capul familiei a dispărut fară urmă, iar puii și mama lor au rămas singuri. Problema s-a transformat însă în una legală, pentru că aceste pasări sunt protejate, așa că poliția a deschis o anchetă și vă patrula mai des în zonă.
CITEȘTE ȘI: Video: Imagini ca în filmele despre dezastre meteo, surprinse pe Litoral
Pasările grațioase aveau șase pui. Primeau zilnic grăunțe și îi bucurau pe vizitatori. De o lună de zile însă, masculul a dispărut fară urmă. Oamenii au alertat autoritățile când au văzut că masculul nu revine. Dincolo de dezbinarea grațioasei familii, vorbim despre păsări protejate prin lege.
Un pescar crede că știe ce s-a întâmplat: „Masculul a dispărut, l-au prins, am auzit că a fost și poliția aici. Oameni răi cu praștia, le-au speriat, l-au prins, l-au agățat și l-au tăiat. Ce poți să cer la omul fară pic de caracter”.
Fulviu Moga, director Lunca Mureșului: „Am făcut o sesizare către primăria Arad și politie pentru a ne sprijini în încercarea noastră de protejare și am primit un răspuns favorabil din partea ambelor instituții și ne-am asigurat că se va intesifica patrularea în zonă pentru a încerca descurajarea de capturare a lor”.
Gabriel Herlo, biolog: „Rugămintea noastră este de a nu le hrăni cu pâine, dacă chiar vrem să le hrănim să se utilizeze grăunțe. Aceste lebede sunt monogame pe viață, nu se știe dacă se va înmulți această familie pe viitor sau nu, rămâne să vedem acest lucru”.
Dacă vor fi identificați, cei care i-au făcut rău lebedei se vor alege cu dosar penal și o amendă usturătoare.