La UVT a fost deschis Centrul Samsung Smart Classroom

La UVT a fost deschis Centrul Samsung Smart Classroom

La UVT a fost deschis Centrul Samsung Smart Classroom

De-a lungul timpului, universitățile din Timișoara au coagulat în jurul lor parteneri importanți din mediul de afaceri; la rândul lor, companiile private au început să investească și să se implice tot mai mult în zona învățământului.

Unul dintre parteneriatele de succes consolidate între universități și investitorii privați a fost finalizat astăzi, pe 4 octombrie, la Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Se caută cei mai buni directori de școală din România

Universitatea de Vest din Timișoara și Samsung Electronics România au deschis noul centru Samsung Smart Classroom, parte a programului SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, o inițiativă educațională a companiei prin care aceasta își propune să contribuie activ la promovarea educației digitale în România.

În cadrul evenimentului de lansare, au fost prezentate detaliile cu privire la modul în care proiectul SEED își propune să ușureze și să eficientizeze practica pedagogică, crescând în același timp nivelul de motivare și implicare al studenților și cursanților.

Programul le oferă profesorilor și elevilor o infrastructură de tip „Sala de clasă a viitorului” precum și instrumentele de lucru de care au nevoie, inclusiv pentru predarea la distanță.

Unul dintre obiectivele importante pe care proiectul și-l propune este cel de implementare și dezvoltare a unui model de hub urban – rural în educație, astfel încât profesorii și elevii care nu au acces constant la educație de calitate să aibă șansa de a se dezvolta în același ritm cu ceilalți elevi și să obțină acces la resurse și tehnici de învățare moderne.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *