La Timişoara, spărgătorii de mașini au “lucrat” și de Ziua Femeii. Ce a păţit proprietarul unui autoturism

Șirul spargerilor de mașini ziua în amiaza-mare pare fără de sfârșit la Timișoara. Anul trecut vă relatam despre tupeul unei bande de spărgători care acționa, nevăzută și neauzită, pe străzile D. Paciurea și V. Braniște, la doi pași de sediul Poliției Municipiului Timișoara, ochind mașinile parcate de părinții care, în jurul orelor 15,30-16,30, își luau copiii de la grădinița din zonă.

Acum vă putem informa că polițiștii timișoreni nu au reușit să-i prindă pe infractori, nu de alta, dar astăzi, pe la ora 15,20-15,30, un alt autoturism avea aceeași soartă. Iar cum păgubiții de anul trecut n-au fost nici acum anunțați de polițiști că au fost prinși spărgătorii, concluzia e una singură: banda s-a întors la locul faptei.

Astăzi după-amiază, cei doi spărgători – unul care opera, iar celălalt care își aștepta colegul la volanul mașinii – au fost surprinși întâmplător în toiul acțiunii de către proprietarii casei în fața căreia era parcată autoturismul vandalizat, însă aceștia n-au reușit să îi și rețină.

Cu prada în brațe – genți cu acte și bani lăsate pe bancheta din spate – omul de acțiune s-a urcat rapid în mașină, iar complicele de la volan a demarat în trombă.

masina politie

Poate că de această dată, totuși, având mai multe informații primite de la martorii oculari, polițiștii timișoreni vor reuși să le pună cap la cap și să dea, într-un final, de urma celor doi spărgători.

De preferat până ca micuții ai căror părinți s-au trezit, astăzi, fără acte și fără bani să ajungă în ciclul gimnazial…

1 Comments
violeta 10/03/2016
Buna ziua,Mi-au spart in 7 martie 2016 hotii masina si au furat un leptop.... sunt f curioasa daca va fii prins ținândcont ca s-a folosit o piatra si nimeni nu a vazut sau auzit nimic. Cine mă despăgubește în acest caz? Ce se întâmplă au fost eliberați câțiva borfași ?????..dragi polițiști puneți mâna pe ei și țineții mai mult larăcoare