La Timişoara, pomii şi-au ieşit din minţi…

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni: Martie va fi mai caldă decât în mod normal

La Timişoara, pomii şi-au ieşit din minţi…

Fiecare început de anotimp are o mireasmă anume. Parfumul acela unic ne dă de ştire că s-a împrimăvărat, c-a venit vara, că toamna ruginie se înstăpâneşte peste oraş sau că iarna se abate iarăşi asupra noastră.

El, parfumul acela, ne învăluie mai întâi sufletul şi ne îndeamnă mai apoi să deschidem ochii mari şi să privim în jur. Doar că, prea adesea, prea preocupaţi, prea ocupaţi, mult prea stresaţi, ne uităm spre asfaltul de sub picioare sau, supărător de des, în ecranele telefoanelor mobile.

Şi trecem pe lângă anotimpuri fără să le vedem, ca şi când n-ar fi ale noastre, ca şi când n-ar fi numărate pentru fiecare dintre noi, ca şi când n-am şti că suntem la fel de vremelnici ca ele, pe pământ doar în trecere.

Peste Timişoara se aşterne acum primăvara. Domnişoara Primăvară, căci ea-i mereu domnişoară, după cum Toamna se naşte întotdeauna Doamnă. Iar primăvara face pomii să-şi iasă din minţi şi să-nflorească, mereu cu acelaşi curaj, cu aceeaşi inconştienţă, că pomii nu ştiu dacă vin zile cu soare sau mai dă un îngheţ menit să le prăpădească podoaba de floare şi roadele făgăduite.

CITEŞTE ŞI: Încă o șmecherie imobiliară pusă la cale în Timișoara – un “duplex” cu… opt apartamente – a rămas fără autorizație de construire

Poate dacă ne oprim lângă ei, poate dacă-i admirăm pentru o clipă, prindem şi noi un strop de curaj. Că nici noi nu ştim dacă vin zile cu soare sau ne paşte îngheţul…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *