La Timişoara, amenzile primite de la Poliţia Locală se pot plăti cu cardul

La Timişoara, amenzile primite de la Poliţia Locală se pot plăti cu cardul

Poliția Locală Timișoara continuă să ia măsuri de eficientizare a activității pe toate liniile, principalul scop fiind acela de a veni în sprijinul cetățenilor. Astfel, începând de astăzi, persoanele care trebuie să achite contravaloarea sancțiunilor contravenționale aplicate de polițiștii locali beneficiază de posibilitatea plății cu cardul bancar a acestora, chiar la sediul Direcției Poliția Locală Timișoara, de pe str. Avram Imbroane nr. 54.

Acest lucru a fost realizat prin colaborarea cu Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara și unitățile bancare. Precizăm faptul că plata se va putea face la sediul Poliției Locale doar cu ajutorul cardului, nu și numerar. Programul este de luni până vineri, între orele 08.30-21.30.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “La Timişoara, amenzile primite de la Poliţia Locală se pot plăti cu cardul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *