La Pas, un festival despre comunitate în Timișoara

la pas 1

„La Pas. festival de gastronomie artizanală” este un proiect comunitar derulat de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, orientat către evidențierea complexității legăturii dintre hrană, cultură și consum durabil. Festivalul a avut loc, timp de trei zile, la sfârșitul săptămânii trecute și face parte din „La Pas. slowing down”, un program inclus în dosarul de candidatură al Asociației Timișoara 2021.

„La Pas. festival de gastronomie artizanală” a reunit peste 30 de producători de hrană și bucătari ce aveau în comun preocuparea pentru ingrediente, grija față de mediu, creativitatea cu care îmbină rețete vechi și noi: fructe de sezon, brânzeturi și lactate artizanale, siropuri, sucuri și gemuri din fructe curate, nectar din piersici ecologice, zacuscă, miere pură, muștar crud-vegan ecologic, tăieței de casă, uleiuri presate la rece, ciocolată artizanală și ciocolată Fair Trade, ceaiuri ecologice, brânză de caju și de migdale, pâine cu maia naturală și patiserie artizanală, preparate tradiționale, gustări vegetariene și vegane, supe și preparate din bucătăria internațională, clătite, gogoși și alte bunătăți.

Printre aceștia s-au numărat Asociația Curtea Culorilor, Asociația producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara, Biofarmland Manufactura, Bunătăți bănățene, Bucătaria Lui Paul, Cooperativa Timlactagro, Clătite La Tigaie, Ibero, Hrana Pamântului, Lască de la buna Romanița, Luna Solai, Little Hanoi, NOI, Poienița Zarand, Pomăria Bădăcin, Prospero Timişoara, Rawckers, Reciproc, Supa Bar. Pe perioada festivalului au fost servite doar beri artizanale din județul Timiș, produse de BRAUHAUS SINCU, Berta, Clinica de Bere și Double Drop Crew. S-a servit cafea de specialitate, prin colaborarea cu FilCycle și Coffeerise.

Timișorenii au avut totodată posibilitatea să deguste și achiziționeze o pălincă din Bădăcin, Sălaj, premiată cu aur la concursul „Quintessence Pálinkaverseny” al producătorilor de pălincă, competiție recunoscută internațional.

Secțiunea artistică a reunit spectacolul de teatru „Mănânc ce-mi place, da!” susținut de Ioana L. Dobra, Laura Bratoiu, expoziția „Mămăliga, hrană pentru suflet” – o documentare fotografică a ritualului preparării și a semnificației mămăligii pentru prieteni ai artistei Mihaela Caravan, plecați din România (din orașe precum Berlin, Zurich, Boston, Londra, Paris, Dublin, Roma, Luxemburg, Quebec, Melbourne), performance-ul „Alimentația, ca formă de rezistență” cu Rareș Augustin Crăiuț, lansările de carte „Lemnuci” – o poveste fantastică de A.G. Saga și „Îndopați și Înfometați” de Raj Patel de la Editura Seneca.

Atelierele pentru copii au fost susținute de De-a arhitectura – „Căsuța măr a viermișorului” și „Turul lui Turtă dulce prin cartier” și de Centrul STURZ, sub forma unor ateliere de confecționat jucării creative. Tot pentru copii, pe toată durata programului de weekend, a funcționat Eco Playground Ecologos Seneca, un spațiu interactiv unde vizitatorii au putut afla totul despre Amprenta Ecologică.

Atelierele culinare și demonstrative precum „Cum se face balmoșul gugulan” livrat de WWF România,,, „Cum se face uleiul de nucă”, „Cum se stoarce mierea” și „Cum se face magiunul” cu Asociația Zarand, „Cum se face pâinea în țăst”, „Muștar ecologic crud-vegan direct de la fermă” cu Biofarmland Manufactura și „Ștrudel ca în Banat” cu Laura Laurențiu s-au alăturat degustărilor de fructe de la mici producători sau ciocolată Fair Trade de la Asociația CRIES.

Atelierele pentru mici producători au propus întâlniri cu specialiști care au abordat două teme importante: „Autorizarea micilor producători pentru dezvoltarea lanțurilor scurte de distribuție”, susținut de Fundația ADEPT Transilvania, și „Certificarea ecologică: costuri și beneficii”, susținut de ing. Georgeta Pașcan.

Au mai fost organizate ateliere deschise tuturor celor interesați să promoveze reducerea risipei și responsabilitatea față de mediu precum „Piramida hranei sau Cum un frigider poate schimba clima” oferit de cei de la Asociația SNK, „Risipa alimentară și cum o putem combate creativ”, cu cei de la Food Waste Combat, „Povestea pâinii. Întoarcerea acasă” de la Asociația Prin Banat, „Obezitatea în rândul copiilor și al tinerilor: cauze și efecte” cu Salvați Copiii – filiala Timiș, „Cultivă orașul! – despre grădinăritul urban” cu Asociația Română de Permacultură și „Agricultura civică: reconectarea cu ferma, mâncarea și comunitatea” cu Asociația ASAT și Slow-Food Cluj Transilvania. Dezbateri precum „Mai este apa un bun comun?” sau „Despre un turism al experiențelor culturale în Banat” au completat programul festivalului.

Atât peste zi, cât și seara, artiști muzicieni au concertat în cele trei corturi, Electric, Alternative și Jazz: Rockabella, THE CASE, Dimitri’s Bats, FlareHead, Lucia & Andrei Zamfir, Ana & The Changes, Kings Are Overrated, A L L O V E R, BABY ELVIS, Joe Jazz Junktion, ABRA, JazzyBIT, Nipple’s Delight, DJ Todos, DJ Zolevee.

Disco-Soup a fost un eveniment unde s-a gătit colectiv, pe ritm de muzică, o supă din alimente salvate (acestea au fost recuperate, în pragul expirării, din piețe, magazine și bucătării de restaurante), iar la Picnicul Urban vizitatorii au făcut schimb de rețete și preparate, evenimentul adresându-se tuturor celor aflați în oraș care au fost dispuși să gătească un preparat preferat, să îl aducă în parc și să îl împartă cu ceilalți.

La Pas este un proiect produs de CRIES, realizat în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Municipiului Timișoara, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019. Programul este orientat către evidențierea complexității legăturii dintre hrană, cultură și consum durabil.

Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare este o organizație neguvernamentală, care din 2009 încurajează construirea participativă a unor modele de dezvoltare sustenabilă, consumul responsabil, comerțul echitabil, agricultura susținută de comunitate, economia solidară fiind tematici-cheie. În cadrul programului La Pas asociația dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate.

Demarată în 2018, construcția programului La Pas este una graduală, conținând până astăzi: dezvoltarea unui grup de analiză strategică (BREAD), organizarea unui concurs de rețete tradiționale, dezvoltarea unei baze de date cu mici producători locali din Regiunea de Vest, publicarea unui manual și a unui ghid, lansarea în colaborare cu mai multe școli a programului educațional de dezvoltare a consumului responsabil, lansarea primei ediții a festivalului de gastronomie artizanală abia încheiat, precum și viitoarea conferință „Sustenabilitatea – indicator de măsurare a evenimentelor cultural-artistice” (28-29 noiembrie 2019, Timișoara).

De asemenea, Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii derulează programul cultural asumat prin dosarul de candidatură, având ca viziune Timișoara, un pol de excelenţă în spaţiul cultural central european, definit de următoarele valori: participarea comunităţii, multiculturalism, tradiţie, inovaţie și dimensiune europeană a Timișoarei, transparenţă, incluziune, nediscriminare și egalitate de șanse.

Mai multe imagini de la eveniment, în ziarul tipărit Renaşterea bănăţeană de luni, 7 octombrie!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *