La braț cu talentul artistic

Jacqueline Kohl 1

Începând din această săptămână, cotidianul nostru vă propune o nouă rubrică care va consta într-o întâlnire de suflet cu unul dintre copiii talentați din vestul țării. Fiecare dintre ei are o mică dar interesantă poveste de viață, pe care ne-o va dezvălui fără nici un fel de reținere.

Pe Lucas Kohl îl cunoaște multă lume, el fiind cel care a câștigat a șasea ediție a concursului ”Next Star”, membru al formației ”Peregrinii”, olimpic național la pian, dar la fel de talentată și cunoscută este și sora lui Jacqueline Kohl, elevă în clasa a XII-a a Liceului Teoretic ”Nikolaus Lenau”.

Jacqueline spune că s-a născut într-o familie în care muzica a fost foarte importantă:
Jacqueline Kohl1
”Tata a fost cel care ne-a introdus în minunata lume a cântului, apoi când Lucas era în clasa I și eu în a III-a ne-a dus la Școala populară de Arte din Timișoara.

Așa a început drumul nostru spre muzică…”.

Prima formației din care a făcut parte a fost ”All Friends Band”, care aborda muzică rock. Apoi, ajutați de Robert Kohl, tatăl lui Lucas și lui Jacqueline, s-a înființat renumita formație ”Peregrinii”, care abordează genul world music.

CITEȘTE ȘI: Sorin Grindeanu a explodat după atacul la Mitropolitul Banatului: ‘Este de neînţeles, lipsit de substanţă şi bun simţ’

Tânăra a fost mereu solista acestor band-uri, și spune că cel mai mult îi place să cânte. Timișoreancă este pasionată și de teatru, ea făcând parte din trupa ”MIL” a Liceului ”N. Lenau”.

”Noi aparținem și de trupa de tineret a Teatrului German de Stat din Timișoara, iar cu această echipă am avut ocazia să participăm la festivalurile ce au avut loc în Croația, Republica Moldova, și în țară la Iași și Suceava”, a spus Jacqueline.

CITEȘTE ȘI: Anunţ important pentru pensionari. Toate pensiile vor fi virate pe card, din 2019

În ultimul timp, tânăra elevă și-a descoperit pasiunea și pentru desen, mai ales pentru portretistică. Ea intenționează să se îndrepte spre Universitatea de Vest din Timișoara, și să studieze la Facultatea de Arte Plastice.

Jacqueline spune că visul ei este să devină cântăreață și că în prezent tatăl ei, cel care se ocupă de trupa Peregrinii, a achiziționat un program pe computer, astfel ca și cei doi copii să poată compune muzică.

Cât despre studiul muzicii, tânăra va continua să ia lecții de canto în particular.
Jacqueline este o elevă foarte ocupată, aproape că nu are timp liber, însă la școală are note mari de nouă și zece.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *