Krepelka Motorsport pune accentul pe juniori

krepelka motorsport

În patru competiţii au fost implicaţi sportivii de la Krepelka Motorsport în acest an. Şi au făcut-o cu rezultate remarcabile, obţinând medalii în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, prin Dragoş Savlovschi (locul al doilea la clasa Diesel), Alexandru Krepelka (locul al treilea la clasa Diesel) şi Marius Nopcea (locul al treilea la clasa H1 şi la debutanţi), în Campionatul Naţional de Autoslalom, unde au performat Zoltan Martincsek (locul întâi la open), Alexandru Krepelka (locul al doilea la open), Cristian Lung (locul al treilea la open), George Marinescu (locul întâi la clasa 1), Leontin Iocsak (locul al doilea la clasa 1), Natalia Iocsak (locul al treilea la clasa 1), Alin Cristea (locul întâi la clasa 2) şi Andrei Teodorescu (locul întâi la clasa 3), în Campionatul Naţional de Time Attack, prin Alexandru Krepelka (locul întâi la open), Zoltan Martincsek (locul al doilea la open), Mihai Şurubariu (locul al treilea la open), Natalia Iocsak (locul întâi la clasa 1 şi la juniori), David Csizmarik (locul al doilea la juniori şi locul al treilea la clasa 1), Andrei Teodorescu (locul întâi la clasa 3) şi Alin Cristea (locul al doilea la clasa 3), şi în Campionatul Naţional de Slalom Paralel, unde s-a evidenţiat Leontin Iocsak (locul al doilea la open şi la juniori).

„Cupa de Iarnă Timstar”, la ediţia a doua

Krepelka Motorsport şi-a propus să pună un accent şi mai mare pe juniori în anul următor.

Ultimul concurs al anului

Preşedintele Alexandru Krepelka ne-a vorbit despre ambiţiile clubului timişorean în anul care bate la uşă şi despre strategia de a creşte juniori în sporturile cu motor:

alexandru-krepelka„În acest an, Krepelka Motorsport a avut 14 sportivi care au participat în 18 etape de campionat naţional. Clubul a fost înfiinţat în 2010, iar în ultima perioadă ne-am dezvoltat puternic. Am prins câţiva sponsori, facem cursuri de iniţiere, ne ocupăm şi de copii, cei mai mici au 12 ani. Avem juniori de perspectivă, îi amintesc aici pe Leontin Iocsak şi Natalia Iocsak, ei au participat deja cu rezultate bune la concursuri. Vrem să atragem cât mai mulţi copii pentru a-i educa într-o conduită corectă în ceea ce priveşte condusul unei maşini. La antrenamente îţi poţi testa limitele, pe asta punem baza, iar copiii şi părinţii sunt mulţumiţi de evoluţia lor şi nu mai vor să facă raliuri pe stradă. În 2017 vreau să organizez cursuri gratuite de selecţie şi iniţiere a tinerilor pe circuit în condiţii de siguranţă şi securitate maximă, pentru asta sper să obţin un proiect la Consiliul Judeţean Timiş. Este al treilea an în care mergem la un nivel mai mare şi cu finanţări de la autorităţile locale. Având sprijin, ne-am permis să ne diversificăm activitatea. În 2017 vom ataca podiumul la clasele N1 şi H1. Nu ne mai mulţumim cu rezultatele de până acum, deja cunoaştem maşina, îi vom mai aduce îmbunătăţiri. Vrem să mergem cu cât mai mulţi juniori, în 2016 am fost cu trei, sper ca în anul următor să avem cinci. Nu oricine se axează pe tineri. În loc să cumpăr o maşină cu 30.000 de euro, prefer să iau mai multe cu opt mii de euro, ca să putem participa în mai multe competiţii. Iar în aceste condiţii reuşesc să mă bat cu alţii care au maşini mai scumpe!”.

Performanţă premiată la LPS Banatul

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *