Klaus Iohannis a renunțat la ceremonia dedicată Revoluției de pe 20 mai, după ce a fost contestat

Preşedintele Iohannis va participa la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea

Klaus Iohannis a renunțat la evenimentul de pe 20 mai, de comemorare a victimelor de la Revoluția Română, după ce a fost contestat.

Klaus Iohannis a renunțat la evenimentul de pe 20 mai, de comemorare a victimelor de la Revoluția Română, după ce a fost contestat.

Președintele a decis să amâne momentul omagial pentru o dată ulterioară, pentru a elimina orice suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală în care ne aflăm.

„În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la oportunitatea organizării, pe 20 mai a.c., la Palatul Cotroceni, a ceremoniei solemne în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului”.

Pentru a elimina orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală în care ne aflăm în prezent și din profund respect pentru toți cei care au luptat pentru democrație și libertate în anii tiraniei comuniste, Președintele Klaus Iohannis a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară.

Încă de la preluarea mandatului, Președintele României a acționat constant pentru condamnarea crimelor și abuzurilor aparatului represiv al regimului comunist, precum și pentru omagierea victimelor totalitarismului.

abonament renasterea banateana

Președintele Klaus Iohannis consideră că lecțiile trecutului nu pot fi ignorate, iar asumarea corectă a istoriei și a ororilor pe care comunismul le-a produs în România trebuie să reprezinte pentru noi toți un exercițiu civic permanent”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, scrie antena3.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Klaus Iohannis a renunțat la ceremonia dedicată Revoluției de pe 20 mai, după ce a fost contestat

  1. Da,are dreptate pres.Verner n neocomunism nu se admite sarbatorirea revolutiei anticomuniste din 22 dec.1989.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *