Judocanii, în pregătire la Buziaș
„Timiș International Judo Training Camp”, un stagiu de pregătire organizat recent de Academia de Judo Timișoara în sala „Victoria” din Buziaș, a fost o reușită totală!
Cei 60 de participanți au învățat nu doar procedee din judo, ci au primit informații prețioase cu privire la nutriție și li s-a vorbit totodată despre cum să reacționeze și să contracareze agresiunile din școli (bullying).
Proiectul a fost finanțat de Consiliul Județean Timiș. La stagiul de randori și kata au fost prezenți și reprezentanți ai cluburilor Viitorul Borș și ACS Activ Judo Câmpia Turzii.
„Am făcut schimb de experiență și am învățat lucruri noi în judo, de la cei mai buni antrenori din Borș și Câmpia Turzii, dar și de la cei mai buni sportivi practicanți ai acestei arte marțiale, vicecampioni europeni și balcanici, campioni și vicecampioni naționali.
CITEȘTE ȘI: Primele concursuri pentru timișoreanul Daniel Tănasă
Mulțumim sportivilor mici și mari, colegilor noștri, părinților și celor care au facilitat desfășurarea acestei activități într-o sală de sport adecvată, la Buziaș!”, se arată într-un mesaj al organizatorilor de la Academia de Judo Timișoara.