Județul Timiș și Provincia Autonomă Voivodina au încheiat un acord de cooperare pe mai multe domenii

Județul Timiș și Provincia Autonomă Voivodina au încheiat un acord de cooperare pe mai multe domenii

Județul Timiș și Provincia Autonomă Voivodina au încheiat un acord de cooperare pe mai multe domenii

Relațiile româno-sârbe, mai exact cele dintre conducerea județului Timiș și cea a provinciei sârbești Voivodina intră într-o nouă etapă. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica și președintele Provinciei Autonome Voivodina, Igor Mirović, au semnat, la Timișoara, un Acord de cooperare care stabilește principalele direcții de colaborare între cele două regiuni.

Documentul oficial reprezintă o întărire a relațiilor de decenii dintre cele două entități, timp în care s-au realizat numeroase evenimente și proiecte bilaterale.

Ca preambul al acestui Acord, în 2019, s-a semnat o Declarație de intenție între Județul Timiș și Guvernul Provincial din Voivodina. Scopul acesteia era de a pune în comun eforturi şi resurse, pentru dezvoltarea armonioasă şi sustenabilă a celor două comunități locale în sectoarele administrativ, economic, educativ, social, cultural, sportiv.

Prin actualul Acord, părțile au convenit intensificarea relațiilor de colaborare și participarea la programele de asistență pentru dezvoltare ale Uniunii Europene, potrivit atribuțiilor de care dispun, precum și constituirea unor grupuri de lucru pe domeniile de acțiune amintite.

CITEȘTE ȘI: Pasarela Îndrăgostiților are indicatori aprobați, dar bani pentru construcție nu sunt

Progresele înregistrate în infrastructură sunt deja vizibile, un exemplu fiind redeschiderea și operaționalizarea canalului Bega. „Am scris istorie prin redarea utilității canalului Bega ca și cale de transport pe apă. Acest lucru a fost posibil în cadrul unui proiect mare, strategic, care oferă oportunitatea unei viitoare dezvoltări a zonei”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

În cadrul întâlnirii a fost lansată propunerea ca partea sârbă să facă demersurile oficiale pentru a introduce ruta navală de pe canalul Bega în rețeaua TEN-T. În acest scop se vor depune eforturi comune pe lângă cele două ministere ale transportului, din România, respectiv din Serbia.

Un alt subiect important a fost reprezentat de viitorul punct de trecere a frontierei pe canalul Bega, în scopul exploatării potențialului turistic din regiune. S-a discutat despre crearea unei rețele cicloturistice și despre realizarea unor rute turistice tematice, precum drumul vinului sau turismul ecumenic. S-a convenit asupra valorificării acestor idei în cadrul următorului apel de proiecte din programul de cooperare transfrontalieră Interreg IPA România-Serbia.

Un alt subiect este legătura rutieră care va fi reprezentată de autostrada Belgrad-Pancevo-Timișoara, care va contribui la creșterea semnificativă a fluxului de turiști deja existent între cele două regiuni. La capitolul mobilitate transfrontalieră a fost aminită și posibilitatea extinderii programului de funcționare a punctului de trecere de la Valcani, care ar veni în ajutorul angajaților care fac naveta între Kikinda și Sânnicolau Mare.

Totodată s-a luat în considerare deschiderea unui punct de trecere a frontierei pe apă și pentru biciclete, pe lângă cele cinci puncte rutiere existente și reluarea legăturilor transfrontaliere feroviare spre Kikinda și spre Vârșeț.

În contextul dezvoltării economice, se are în vedere și sprijinirea mediului de afaceri, stimularea investițiilor comune, prin creșterea gradului de interconectare între județul Timiș și Provincia Autonomă Voivodina, concomitent cu județele din cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT).

Direcții de colaborare și grupuri de lucru au fost prevăzute și pentru domeniul învățământului, în care va fi facilitată colaborarea dintre instituțiile de cercetare și educație și universități, precum și derularea unor parteneriate în domeniul ITC și în cel al sănătății.

Pe plan cultural și turistic, s-a decis ca părțile să încurajeze schimburile de experiență și promovarea comună a programelor legate de titlul Capitală Europeană a Culturii.

În ceea ce privește competițiile sportive și politicile de tineret, s-a stabilit organizarea în comun a unor tabere de vară pentru copii și adolescenți, dar și a unor festivaluri, conferințe și programe de voluntariat, în scopul implicării tinerilor în activitățile comunității.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Județul Timiș și Provincia Autonomă Voivodina au încheiat un acord de cooperare pe mai multe domenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *