Județele Timiș și Caraș-Severin vor să se unească pentru a concura cu Harghita la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2027

Județele Timiș și Caraș-Severin vor să se unească pentru a concura cu Harghita la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2027

Județele Timiș și Caraș-Severin ar putea solicita împreună titlul de Regiune Gastronomică Europeană.

Inițiativa este rezultatul unei colaborări între Consiliul Județean Timiș, Asociația HoReTim și Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I”. Proiectul vizează integrarea județului Timiș și a regiunii Banat în elita gastronomică a Europei.

“Acest proiect privind Regiunea Gastronomică Europeană se va depune de către Asociația de Dezvoltare și Promovarea Turismului, având ca parteneri consiliile județene. Mai sunt câteva chestiuni de făcut – dacă mergem singuri, ca «Timiș – Regiune Gastronomică», sau în parteneriat cu Carașul, să facem «Banat – Regiune Gastronomică»”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Pentru a putea concura pentru acest titlu prestigios, Timișul va trebui să depună dosarul de candidatură până la sfârșitul lunii mai 2024.

CITEȘTE ȘI: O comună timișeană, în Top 3 național al proiectelor fotovoltaice pe 2024?

Titlul de „Regiune Gastronomică Europeană” nu este doar o distincție onorifică, ci și o oportunitate de a stimula inovația gastronomică și de a susține industria turismului. În România, doar județul Sibiu a deținut această titulatură în 2019, alături de Regiunea Egeei de Sud din Grecia, potrivit Radio Timișoara.

Pentru anul 2027, Timișul sau regiunea Banat concurează cu județul Harghita.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *