
Liceul de Artă “Ion Vidu” din Timișoara a lansat un proiect extrem de interesant. Realizat împreună cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” acesta propune întâlnirea elevilor, viitori actori, cu publicul. Iar interacțiunea a fost reciproc avantajoasă.
Elevii au trecut, încă o dată, proba întâlnirii cu spectatorii, iar publicul a avut parte de o reprezentație interesantă și efervescentă, în care talentul și prospețimea interpretării au fost răsplătite cu aplauze și ovații.
Scenetele pline de umor, textele savuroase, dar și încărcătura emoțională deosebită a unora dintre momente, premiate de altfel și la Olimpiada Națională de Arta Actorului, unde au obținut locul I la nivel național, au fost ingredientele unei seri speciale.
Pe scena din curtea interioară a Liceului “Ion Vidu” și pe cea din sala de spectacole au evoluat elevii celor patru clase de liceu: Frida Fehervari, Loriana Constantin, Theodora Afrim, Miriam Stoica, Daniel Săvescu, Alexandra Pena Grbici, Vlad Talpeș, Paula Munteanu, Ana Maria Secheșan, Luca Șandor, Cornel Miron, Sara Ghilezan, Cadmiel Peleș, Maia Crușcov, Mara Lung, Naomi Filip, Adelina Măreț, Andrada Tăuș, Anca Bolocan, Crina Ghervase, Riana Lungu, Bianca Stavilă, Maria Peptan, Mattia Sardone și Dorothea Lazăr.
CITEŞTE ŞI: Regal de handbal pentru copii la Moşniţa Nouă şi Dumbrăviţa (foto)
Iar profesorii care i-au îndrumat sunt: Mirela Puia, Călin Ursu și Raul Bastean. Aceasta a fost prima ediție a evenimentului prin care, conform conducerii liceului, se dorește să se aducă în luminile scenei activitatea din învățământul artistic – teatral preuniversitar timișorean.