Istorie îngropată în… deșeuri

banloc 1

Cu o istorie aparte și cu un fantastic potențial turistic, o localitate din județul Timiș a ajuns în regres, din cauza nepăsării sau a neputinței autorităților de a fructifica beneficiile zonei.

Comuna Banloc, odinioară un întins domeniu regal, este cunoscută îndeosebi pentru castelul care a aparținut Principesei Elisabeta (sora Regelui Carol al II-lea) și pentru turnul de veghe medieval (aflat la intrarea în localitate).

conac-banloc

Ca în multe astfel de așezări românești, nici la Banloc nu s-a investit (în afara unei restaurări minore în interiorul castelului, prin anul 2000) în reabilitarea acestor edificii inedite. În schimb, comuna s-a umplut de gunoaie.

”Lipsa de educație”, încearcă Lucian Trifonescu, noul primar al așezării, să ofere o posibilă explicație, dar nu neagă nici faptul că, și dacă ar exista simț civic, oamenii nu prea au cum să-l exerseze. Coșurile de gunoi stradale, exceptându-le pe cele câteva amplasate în imediata apropiere a primăriei, lipsesc cu desăvârșire, iar de tomberoanele mari încă nu s-a auzit prin Banloc. Evident, din cauza birocrației.

Fosta administrație nu pare să se fi aplecat prea mult asupra acestei probleme, iar cea actuală se luptă cu procedura anevoioasă a parcurgerii tuturor etapelor impuse de legislația în vigoare: hotărâre de consiliu, buget, licitație, achiziție…


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *