Ion Iliescu poate rămâne fără titlul de revoluționar: Guvernul cere anularea actului în instanță

Ion Iliescu poate rămâne fără titlul de revoluționar: Guvernul cere anularea actului în instanță

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, aflat în subordinea Guvernului României, cere retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 pentru fostul președinte al țării, Ion Iliescu.

Potrivit documentului adoptat în 31 mai de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, s-a laut în discuție adresa înaintată de Asociația 21 decembrie 1989 cu privire la îndeplinirea condițiilor de obținere a titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite de către Ion Iliescu.

Astfel, comisia a verificat documentele din dosaruyl administrativ și a constatat, atât din CV-ul public, cât și din presa, că Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953. Aici „a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR. La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957).

Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC. La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului pentru Propagandă al Comitetului Central al PCR. A servit, mai târziu, ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971, după care, timp de 6 luni a fost secretar al Comitetului Central al PCR. Între 1971 – 1974 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și din anii 1974 – 1979 a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Iași”.

Potrivit Comisiei, având în vedere faptul că în 1971 a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR „Comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin legea 242 pentru a deține calitatea de LRM conform textului de lege.

De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român, motiv pentru care, în unanimitate, decide demararea proccedurii administrative de anulare a certificatului LRM”.

CITEŞTE ŞI: Compania turcă explică motivul pentru care tramvaiele Bozankaya s-au blocat pe șine

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România începe, astfel, acțiunea de anulare a certificatului în instanța de contencios administrativ, iar ulterior pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești de anulare se va transmite adresă către Serviciul pentru revoluționari pentru retragerea titlului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns