Ioan Olimpiu Marconi, antrenor emerit de box: „Îi îndemn pe copii să facă sport!”

ioan olimpiu marconi

– Domnule Marconi, cine v-a îndrumat paşii spre sala de box?
– Când aveam 14 ani, am mers la sală împreună cu vecinii din cartier. Boxul era pe atunci un sport muncitoresc. Am început la Clubul Sportiv Şcolar Banatul Timişoara, cu antrenorul Paul Menczel.

– Care au fost reperele carierei dumneavoastră de sportiv?
– Am fost vicecampion naţional la juniori şi campion al regiunii Banat. Aşa era organizat atunci sistemul competiţional, ca să ajungi campion trebuia să dispuţi 10-12 meciuri. Erau mulţi sportivi. Acum poţi să iei titlul cu doar două meciuri…

– A fost dificilă abandonarea carierei de sportiv şi trecerea la antrenorat?
– N-am reuşit să ajung sus de tot ca sportiv, am simţit că nu se poate mai mult, iar după armată am ales cariera de antrenor. Armata am făcut-o la Târgu Mureş, la clubul ASA. Prima dată am fost instructor la CFR, am început în 1979. După un an şi jumătate am scos primul campion, pe Valentin Irimia, apoi au venit unul după altul. Am avut campioni naţionali, balcanici, unul european feroviar, am dat căpitanii echipei naţionale de tineret, pe Petrică Buliga şi Roman Acuarelo. Am avut turnee câştigate în Polonia, Ungaria, Bulgaria, Yugoslavia, RDG, Finlanda şi în multe alte ţări. Am fost chiar şi în Cuba, Coreea de Nord şi Pakistan. Sunt antrenor emerit din 2001, am condus loturile de juniori şi tineret ale României, am pregătit echipa sârbă Dinamo Pancevo timp de doi ani şi am fost membru în Biroul Federal al FR de Box. Lista celor mai buni sportivi şi a antrenorilor cu care am colaborat îi cuprinde pe Valer Pocovnicu, Mihai Ciubotaru, Dumitru Voinescu, Doru Maricescu, Valentin Irimia, Dorin Chiş, Lucian Gheorghiţă, Călin Gheorghiţă, Roman Acuarelo, Horaţiu Bîtan, Irinel Ştefan, Gheorghe Biea, Dorin Suliţan, Daniel Suliţan, Petru Caza, Petrică Buliga, Ilie Koş, Pătru Cojocaru şi Paul Menczel. Erau alte vremuri atunci, eram ajutat pe plan local cu cazare şi masă pentru sportivi. Primeau locuinţă, făceau şcoală… Am un băiat, Marco, care a practicat la rândul său boxul, la Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timişoara.

– Cât de importantă este prezenţa unui model în sala de sport?
– Fără un sportiv-model nu se poate. Iar eu am avut câţiva boxeri la nivelul cărora doreau să ajungă mulţi dintre cei care se antrenau pentru a face performanţă. Îi amintesc aici pe Mihai Ciubotaru, Dumitru Voinescu, Doru Maricescu şi Valentin Irimia.

– Ce contează mai mult în sport, talentul sau munca?
– Sunt importante amândouă, dar prima este munca. Fără muncă nu se poate! Până la un anumit nivel, munca bate talentul. Cu bănăţeanul poţi să faci sporturi de echipă, dar în sporturile grele, cum este şi boxul, sunt mai buni moldoveanul şi ardeleanul. Iar asta o spune un bănăţean născut la Periam.

– Care sunt beneficiile practicării sportului?
– Sportul formează caractere, îţi dă curaj, ambiţie, dorinţă şi te învaţă să munceşti.

– Le recomandaţi copiilor să practice un sport? Trăim într-o lume în care calculatorul şi telefonul mobil par să fi câştigat „meciul” cu mişcarea…
– Îi îndemn pe copii să facă sport, să facă mişcare. Nu se poate fără sport, există riscul ca ei să aibă probleme de sănătate ulterior în viaţă. În acelaşi timp, în sport trebuie investit, pentru că fără bani nu se poate face nimic.

– Cum vedeţi situaţia actuală a sportului românesc?
– Este o situaţie critică. Nu mai aducem medalii, nu mai obţinem rezultate notabile. Uitaţi-vă la gimnastică, un sportiv în vârstă de 36 de ani ţine steagul sus pentru România, nu vine nimeni din urmă. Ce ne-am face fără Marian Drăgulescu?

– Privind în urmă, care este cel mai mare regret al dumneavoastră?
– La scurt timp după Revoluţia din 1989 am fost nevoit să mă retrag, pentru că nu am mai avut condiţii de pregătire. Mi-a fost luată sala de box şi transformată în atelier auto şi în spălătorie.

– Anul trecut aţi primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Timişoara. Ce înseamnă această distincţie pentru dumneavoastră?
– Este o mare bucurie, o recunoaştere a muncii mele din lumea boxului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *