Invitaţi de calibru la gala „Danger Superfight”

Danger Superfight 3 Ginbox

Ciprian Sora, Sandu Lungu şi Tolea Ciumac sunt invitaţii speciali ai celei de-a treia ediţii a galei de kickboxing „Danger Superfight”, ce va avea loc în data de 19 iunie, pe ştrandul Lemon din Timişoara.

Primii doi vor sta în colţul sportivilor pe care îi antrenează. Fiecare vine cu doi luptători, la diferite categorii de greutate. Dragoş Indrea (86kg) şi Iulian Man (65kg) se află sub îndrumarea lui Ciprian Sora, în timp ce Mihai Sandro (86kg) şi Sorin Vesa aparţin de clubul lui Sandu Lungu.

Ca şi la ediţia precedentă, desfăşurată la sala „Constantin Jude” sub privirile a peste două mii de oameni, Tolea Ciumac va urca în ring, următorul său adversar nefiind încă desemnat.

Pe lângă timişoreni, bucureşteni şi orădeni, la eveniment vor mai participa kickboxeri din Satu Mare, Craiova, Târgu Jiu, Reşiţa, Cluj-Napoca şi Sânandrei.

Alexandru Petchescu, de la Ginbox Timişoara, îl va întâlni pe campionul european Kombat League la categoria 80 de kilograme, un italian.

Şi numele colegului său Alexandru Moisescu, o tânără speranţă locală, se regăseşte pe fight-card, şi acesta urmând să lupte pentru o centură, de juniori, pusă în joc de Break Out.

Cristian Bocioagă, Marian Şerban şi Adrian Siciu sunt ceilalţi sportivi pregătiţi de antrenorul Ginardo Gaşpar la clubul local Ginbox.

Haris Ferizovici, de la Şomo Kick Box Timişoara, a fost inclus din nou pe lista participanţilor la „Danger Superfight”, el urmând să-l întâlnească pe Andrei Bujor, din Târgu Jiu.

De asemenea, Ginardo Gaşpar aşteaptă confirmări din partea unor sportivi din Ungaria şi Serbia.

Şi evenimentul din 19 iunie va avea un scop caritabil, o parte din încasări urmând să fie direcţionată spre o cauză umanitară.

Ginardo Gaspar Ginbox„Vom avea mai multe surprize pentru cei prezenţi la gala noastră. Accesul la piscină va fi liber, pregătim şi un moment artistic, dar foarte importantă pentru noi este ajutorarea unei persoane aflată într-o situaţie dificilă”, ne-a declarat Ginardo Gaşpar.

În deschidere vor fi două sau trei meciuri, dar ziua de lupte va începe mult mai devreme, la prânz, când se va desfăşura o nouă ediţie a Cupei Ginbox, tot în formatul interclub, fiind deschisă şi acum tuturor sportivilor care vor să participe.

Evenimentul mare este organizat în colaborare cu Mauro Evangelista, de la Kombat League.

Ca pregătire pentru „Danger Superfight”, săptămâna viitoare va avea loc, la sala Ginbox de lângă Gara Mică, un sparring cu luptători de la cluburile timişorene.

„Vrem să facem cel puţin 20 de reprize, ca data trecută, sau poate chiar vom depăşi acest prag. Este o pregătire utilă înaintea unei gale, dar nu vom exagera cu numărul sparring-urilor, ca să nu riscăm accidentări”, ne-a mai spus Ginardo Gaşpar, care a suferit recent o intervenţie chirurgicală şi nu a putut participa cu cei mai buni elevi ai săi la două evenimente importante, Campionatul European de la Bucureşti şi o gală în Germania, la Freiburg.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *