Investițiile mai mici, la fel de importante pentru comunitate, într-o comună din Timiş

sandra 6

Pe agenda sa investițională din acest an, administrația locală din comuna Șandra are și câteva proiecte de valoare mai mică, dar la fel de importante pentru comunitate.

Printre acestea, edilul-șef Luchian Savu a enumerat renovarea finisajelor interioare la căminul cultural din localitatea reședință a unității teritoriale, obiectivul urmând a fi realizat până la rugă (15 august) și reparațiile la biserica catolică din satul aparținător Uihei. Un alt obiectiv îl constituie realizarea unei piste pentru biciclete pe strada principală din Șandra.

La stabilirea acestor investiții primarul obișnuiește să se consulte cu localnicii, despre care spune că „doresc doar lucruri normale. Aceasta înseamnă că mulți dintre ei au fost pe afară și că civilizația de acolo o doresc și la noi”.

În listă, primăria mai are și alte două obiective, unul pentru petrecerea timpului liber – amenajarea unei bălți, și altul pentru petrecerea pe ultimul drum al celor care părăsesc această lume – construirea unei camere mortuare. Se continuă, totodată, lucrul la trotuare.

Acestea ar fi obiectivele unei comune care și-a realizat deja marile proiecte de infrastructură – apă, canalizare și asfalt, intrând în era condițiilor de trai urbane.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *