Orașul timișean Ciacova, conform primarului Petru Filip (foto), are contracte de finanțare pentru investiții publice semnate în valoare de peste opt milioane de euro.
Aceastea constituie importante infuzii financiare pentru dezvoltarea sa urbană.
Obiectivele care urmează a fi reabilitate sau modernizate sunt Ansamblul arhitectural Piața Cetății, clădirea Palatului Administrativ, Cula turcească, imobilul în care învață clasele I-IV, aparținând Liceul Teoretic „Alexandru Mocioni” și realizarea unei grădinițe noi, precum și sediul Școlii cu clasele I-IV din satul aparținător Obad.
CITEȘTE ȘI: Atenţie, şoferi. Ce se întâmplă dacă filmezi un incident în trafic şi când e inutilă proba video
Cele cinci proiecte, care susțin aceste investiții, au primit finanțare prin Programul Operațional Regional (Regio-POR), ele intrând în circuitul de implementare.
Astfel, în cazul Culei, proiectul tehnic se află în fază de evaluare.
În cel al Ansamblului Cetății se fac demersuri pentru obținerea avizului ENEL pentru liniile de medie și joasă tensiune, care vor fi trecute în subteran.
Celelalte investiții se află în faza de elaborare a proiectelor tehnice.
Un alt obiectiv pentru care a fost obținută finanțare, de această dată din fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții, este căminul cultural din satul aparținător Macedonia.
Cu cei 300.000 de euro alocați se vor executa reabilitarea, modernizarea și dotarea acestei clădiri.
Teoretic toate aceste obiective ar putea începe până la sfârșitul acestui an, procedurile care trebuie urmate necesitând timp.