Inundații masive în jumătate din țară. Harta zonelor afectate, județe din vestul țării vizate de averitzări

Anunţ de la hidrologi: Cod portocaliu de inundații în două judeţe din vestul ţării

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, un Cod roşu de viituri şi depăşiri ale Cotelor de apărare pe Crişul Negru, valabil până joi, la prânz. De asemenea, județele Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Alba, Mureș, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Timiș se află, până vineri noapte, sub cod portocaliu de inundații. Hidrologii au emis și un cod galben.

CITEȘTE ȘI: A treia săptămână la rând de scădere a cazurilor de COVID la nivel global. OMS: Mai mulți morți în al doilea an al pandemiei decât în primul

Potrivit hidrologilor, până joi, 20 mai, la ora 12:00, pe râurile din bazinul hidrografic Crişul Negru – sector aval confluenţă cu râul Holod – amonte S.H. Zerind (sector îndiguit – judeţul Bihor), vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri.

harta 32

De asemenea, până vineri la ora 00:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Alba), Mureş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Niraj – amonte confluenţă Târnave (judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Brănişca (judeţele: Hunedoara şi Arad) şi Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).

Până vineri după-amiaza, la ora 16:00, avertizarea Cod portocaliu va afecta următoarele cursuri de apă: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sf. Gheorghe – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin superior (judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Gorj, Dolj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţul Argeş), Ialomiţa – bazin superior (judeţul Dâmboviţa), Prahova – bazin superior, Teleajen – bazin superior (judeţul Prahova) şi Buzău – bazin amonte Acumularea Siriu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău).

O altă atenţionare Cod galben de inundaţii este valabilă până pe 21 mai, la 12:00, râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Acumularea Cadar Duboz (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) şi Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin).

De joi dimineață, de la ora 6:00, şi până vineri noapte, Codul galben va fi în vigoare pe: Desnăţui – bazin superior (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Răcari (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Buzău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea) şi Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *