
Pompierii timișeni au fost solicitați, vineri după-amiază, să intervină în premieră pentru stingerea unui incendiu la un autoturism electric, în localitatea Dumbrăvița.
11 pompieri cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la locul indicat. De asemenea, conform procedurii specifice, la fața locului a fost dislocat containerul pentru stingerea incendiilor la autoturismele electrice prin imersie, transportat de un camion.
CITEȘTE ȘI: Străinii, interesați de terenurile din România. Cele mai multe hectare le au în Timiș, Brașov și Arad
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în zona bateriilor de acumulatori, astfel a fost folosită, pentru prima dată, metoda răcirii bateriilor de acumulatori prin imersie în apă.
Deși a fost o intervenție în premieră pentru pompierii timișeni, acțiunea promptă a dus la limitarea pagubelor.
Foto/video: ISU Timiș