Interesul autorităților pentru Timișoara nu trece de Podul Decebal (galerie foto)

Piata Traian 1

În timp ce autoritățile timișorene se preocupă (dar nu foarte intens) de centrul istoric al orașului și de reabilitarea clădirilor situate în această zonă, un alt cartier, la fel de istoric, a fost lăsat să ajungă un fel de mahala coșcovită și plină de bălării.

Ne referim la Piața Traian și străzile adiacente, dar și la artera care merge dinspre centru spre Fabric.

Imediat ce un potențial turist trece Podul Decebal, neglijența devine stăpână.

Trecând pe lângă Parcul Regina Maria (Poporului), pot fi admirate, pe partea stângă, palate care au mare nevoie de renovare.

premii renasterea septembrie

Necesitatea devine și mai pregnantă atunci când traseul turistic imaginar ajunge la intersecția cu strada Episcop Joseph Lonovici, unde avem un semafor, dar și o clădire pe care se răsfață, peste urmele de graffiti, afișul „Atenție, cade tencuiala!”, acesta fiind, de fapt, spiritul în care trebuie continuată călătoria.

Clădirea în care se află casieria Compartimentului pompe funebre, aparținând Primăriei Timișoara, le face concurență serioasă celorlalte clădiri de pe strada 3 August în ceea ce privește degradarea tencuielii.

Ajunși în Piața Romanilor, putem admira Biserica Millenium, dar trebuie să trecem cu multă grijă pe sub clădirile aflate vizavi de ea, pentru că nu se știe când ne cade ceva în cap.

La Piața Traian, în stânga, se poate admira Strada Dacilor, cu case atât de amărâte încât abia cu greu îți dai seama de vechea lor frumusețe. Drept în față se află Palatul Nagele, clădire de patrimoniu ridicată la începutul secolului XX și cunoscută și sub numele de Farmacia Kovacs.

O știm din povești că e monument istoric, pentru că realitatea se prezintă sumbră și aproape dărăpănată.

Nici măcar fotografii nu se pot face în liniște, pentru că, la colțul cu Piața Petru Rareș, mirosul pestilențial al unui mic deponeu clandestin de deșeuri menajere îți mută nasul din loc. Puțin mai încolo, pe mese primite de la Piețe SA, a intrat în legalitate comerțul cu vechituri care avea loc pe podul dinspre Piața Badea Cârțan.

Produse bizare, a căror proveniență ar fi imposibil de stabilit, se înșiră pe mese de către comercianți de un anumit tip. Poate, pentru un turist străin, ar fi un element de culoare locală.

Scufundată sub propria-i istorie

Așa se prezintă, la ora actuală, Piața Traian. După ce piața de produse agroalimentare s-a mutat la locul ei din Badea Cârțan, spațiul a rămas mai mult pustiu. Printre dalele cu care e pavat perimetrul crește iarba, de-acum uscată de arșița lui august.

Clopotul, monument ridicat în cinstea Revoluției din 1989, mai are puțin și îl invadează bălăriile, iar câteva rigole au fost scoase de la locul lor și abandonate în mijlocul pieței. Palatul Mercur, o altă superbă clădire istorică (dacă facem uz de imaginație), nu mai are mult și își pierde toată tencuiala.

Dezinteresul, dar și istoria recentă a Timișoarei pot fi rezumate într-o singură imagine din Piața Traian, care include două transformatoare pentru destul de recent montatele semafoare inteligente, pline de afișe ilegale, un panou informativ, dintr-un alt proiect european, cu ecranul spart și bun doar de suport pentru un coș de gunoi stradal, un ceas care nu mai funcționează cine știe de când, o tonetă de fast-food și, pe fundal, o clădire istorică într-o stare nu prea bună. Pentru atmosferă, se mai adaugă pe jos un „maț” roz de cabluri, câteva buruieni și pietroaie.

Dacă așa vrem să întâmpinăm turiștii, mai bine îi ducem într-o sală frumos amenajată, le arătăm imagini cu Timișoara de altădată și le spunem povești, pentru că așa ceva n-ar fi nimeni curios să vadă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Interesul autorităților pentru Timișoara nu trece de Podul Decebal (galerie foto)

  1. Fosta administratie a mai facut ceva pentru Piata Traian, evident nu destul, actuala administratie nimic, primarul penduleaza intre „nu stiu, o sa ma interesez” si „suntem deasupra Vienei si a Parisului”

  2. …autoritatile locale nu trec nici podul peste Bega de la gara de nord pe b-dul gl. Dragalina …cea mai ,,reprezentativa,, epava este Dragalina 24…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *