Instituții publice din Timiş amendate pentru încălcarea legii

jamu mare

Mai multe instituţii de stat din România au fost sancţionate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) cu sute de milioane de lei pentru greşeli privind procedurile de achiziţie.

Printre instituțiile amendate, câteva sunt din județul Timiș.

Comuna Jamu Mare a fost sancționată cu 40.000 de lei, pentru că autoritățile locale au refuzat să pună la dispoziția ANAP documentele solicitate cu privire la anumite lucrări publice, în timp ce, pentru același refuz, comuna Sânpetru Mare a fost amendată cu cu 80.000 de lei.

Comuna Darova a primit și ea 50.000 de lei amendă pentru nerespectarea procedurilor de achiziție publică privind efectuarea de lucrări de alimentare cu apă în 2013.

De asemenea, Direcția Regională de Drumuri și Poduri din Timișoara s-a ales cu o amendă de 40.000 de lei pentru nepunerea în aplicare a unor decizii ale companiei naționale privind procedura de achiziții publice.

Nici Casa de Cultură a Municipiului Timișoara nu a scăpat de amendă, instituția fiind sancționată cu 12.000 de lei pentru netransmiterea în SEAP a unor notificări obligatorii în privința achizițiilor directe, efectuate de către aceasta.

Și unitățile medicale au primit de amendă. Direcția Sanitar – Veterinară din Timiș a fost sancționată cu 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea de contracte publice, Spitalul Militar Timișoara a primit două amenzi a câte 50.000 de lei pentru achiziționarea, în 2013 și 2014, fără respectarea cadrului legal, a unor produse farmaceutice, iar cel de boli infecțioase a fost sancționat cu 30.000 de lei pentru nepromovarea concurenței între agenții economici în cadrul unor achiziții de produse specifice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *