
Instanţele din Timişoara şi-au reluat activitatea. Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Timiș a transmis că, în 21 octombrie, s-a desfășurat ședința Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiș pentru discutarea suspendării măsurilor de protest adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Timiş nr. 4 din 26 august 2025 privind amânarea judecării cauzelor aflate pe rol, cu excepția dosarelor având obiecte urgente, începând cu data de 27 august 2025.
În urma dezbaterilor care au avut loc, cu majoritatea voturilor exprimate, s-a adoptat Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiș cu nr. 5 din 21 octombrie 2025 prin care s-a hotărât suspendarea măsurilor de protest adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiș cu nr. 4 din 26 august 2025 și reluarea activității de judecată în condiții normale, începând cu data de 22 octombrie 2025.
Totodată, Adunarea Generală a judecătorilor Curții de Apel Timișoara a hotărât suspendarea măsurilor dispuse prin Hotărârea nr. 3/2025, adoptată în data de 26.08.2025, în sensul că, începând cu data de 22 octombrie 2025, se reia activitatea de judecată cu privire la toate cauzele.
De asemenea, în funcție de evoluția procesului legislativ referitor la pensiile de serviciu ale magistraților, Adunarea Generală a judecătorilor va fi convocată ulterior pentru a decide dacă este necesară reevaluarea măsurilor adoptate prin hotărârea luată în 21 octombrie.


