Insidecor a promovat în prima ligă

insidecor

FC Insidecor a câştigat seria B a eşalonului secund şi a promovat în prima ligă judeţeană la minifotbal. Echipa promovărilor succesive şi-a asigurat prezenţa în elită cu o etapă înaintea finalului, obţinând victoria în faţa ocupantei poziţiei secunde, Voinţa Giroc.

După nouă etape scurse din retur, Insidecor a ramas şi fără cel de-al doilea antrenor, Ionel Handrache Ionel. În a doua jumătate stagională, nou-promovata de pe Bega a strâns zece victorii, două remize şi trei înfrângeri.

Au contribuit la această performanţă următorii jucători: Alin-Cătălin Asurdoaei, Constantin-Dragoş Cătău, Ovidiu Ciubotariu, Ionuţ Mihai Duţă, Nicolae Raul Gaşpar, Alin Horicianu, Florian-Claudiu Iordache, Sorin Daniel Pastravanu, Cristian Pele, Florin Aurel Rogojinaru, Adrian Claudiu Ropot, Marius Rus, Gheorghe Florin Schipor.

Golgheterul echipei Insidecor în acest sezon este Marius Rus, autor a 31 de goluri. El se află la doar trei lungimi distanţă de cel care a cucerit trofeul de cel mai bun marcator al seriei B. S-au mai evidenţiat în faţa porţilor adverse Claudiu Ropot (19g) şi Florin Schipor (17g). Delegatul echipei timişorene este Cătălin Marcu, în timp ce partea financiară este asigurată de Ovidiu Gambra.

„În primul an vrem să ne clasăm cât mai sus, apoi să câştigăm şi Liga I. Rămâne să vedem cum ne vom obişnui cu prima ligă, să vedem cum este aerul aici. Echipa este alături de jucătorul Florian Claudiu Iordache, care în urma ultimului meci din Cupa de vară, după o intrare aproape ca la rugby din partea jucătorului advers, care l-a izbit de gard, s-a accidentat foarte grav la braţ şi a suferit o intervenţie chirurgicală”, ne-a spus jucătorul Dragoş Cătău.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *