Înfruntare periculoasă! Jandarmii timișoreni, chemați la Arad

jandarmi 9

Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara asigură măsuri de ordine şi siguranţă pentru spectatorii prezenţi la meciul de fotbal ce are loc duminică, 8 decembrie pe stadionul „Motorul” din municipiul Arad, între echipele UTA și Petrolul Ploiești.

CITEȘTE ȘI: Pericol în vestul țării. Avertizare de ultimă oră!

„Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Accesul în stadion, îndrumarea şi supravegherea publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor se asigură de către societatea de pază contractată de organizator. „, transmit reprezentanții jandarmilor.

Aceștia mai precizează că, începând cu ora 11.00 până la terminarea competiţiei, se interzice comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în zona apropiată arenei sportive.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să nu introducă în stadion obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţie. Totodată, jandarmii informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *