Informatica a pierdut trei jucători

Stefan Rakic Informatica futsal

După un sezon în care a câştigat tot ce se putea câştiga pe plan intern şi s-a calificat în Liga Campionilor, a venit vremea schimbărilor la Informatica Timişoara.

Trupa de pe Bega a anunţat despărţirea de trei dintre jucătorii care au pus umărul la trofeele din ultimele două sezoane.

Căpitanul Milos Simici este primul pe lista celor care părăsesc corabia alb-violetă. El a sosit la Timişoara în urmă cu doi ani şi a contribuit la toate trofeele cucerite de Informatica. În ediţia trecută, Simici a marcat 23 de goluri în campionat, unul dintre ele în finală, de alte nouă ori punctând în Cupa României, o dată în ultimul act, dintr-o lovitură de la şapte metri.

Nici Stefan Rakici nu va mai îmbrăca tricoul formaţiei bănăţene în stagiunea 2018-2019. El a ajuns pe Bega la începutul ediţiei 2015-2016 şi a fost unul dintre cei mai buni marcatori ai Informaticii. În sezonul precedent, Rakici a înscris 30 de goluri în campionat şi alte două în Cupa Romaniei, unul dintre ele fiind în finală tot dintr-o lovitură de la şapte metri.

În fine, al treilea fotbalist care pleacă de la Informatica este Felipe Oliveira. El a evoluat în alb-violet din a doua jumătate a sezonului 2015-2016, iar în ediţia trecută a înscris 19 goluri în campionat şi alte patru în Cupa României. Evoluţiile bune din tricoul formaţiei timişorene l-au propulsat la echipa naţională, alături de care a participat la începutul acestui an la Campionatul European.

„Situaţia financiară a clubului nostru nu ne-a permis să semnăm prelungirea contractelor celor trei fotbalişti, iar aceştia au plecat liberi de contract de la Timişoara. Clubul nostru le mulţumeşte celor trei jucători pentru evoluţiile pe care le-au avut în tricoul alb-violet şi le urează succes în carieră. oriunde vor evolua în viitor”, au precizat oficialii campioanei României la futsal.

Informatica l-ar putea pierde şi pe Savio Valadares, a cărui situaţie este incertă. El a primit o ofertă tentantă din Rusia şi se gândeşte să plece de la Informatica. Situaţia financiară a clubului alb-violet de futsal este în continuare una precară.

Fără sprijin din partea autorităţilor locale şi judeţene sau a unor investitori din mediul privat, continuarea activităţii este pusă sub semnul întrebării şi, odată cu aceasta, şi participarea în Liga Campionilor.

Informatica a fost desemnată să găzduiască în perioada 28 august – 2 septembrie meciurile din grupa preliminară a celei mai importante competiţii continentale, urmând să dea piept la sala „Constantin Jude” cu campioana Gibraltarului, FC Lynx, şi cu cea a Turciei, Osmanlispor.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *