„Îndrăzneşte să crezi că visul european se poate realiza în România!”. Lansarea candidaţilor PSD Timiş s-a produs într-o atmosferă electrizantă

lansare psd

Arhiplină a fost sala Teatrului „Traian Grozăvescu” din Lugoj, lansarea candidaţilor PSD pentru Parlamentul României stârnind un interes uriaş. Emoţia generală a fost cu atât mai mare cu cât evenimentul s-a bucurat de prezenţa lui Victor Ponta, unanim apreciat de către cei prezenţi drept cel mai bun premier de după 1989 încoace. De altfel, printre ropotele de aplauze, sala a scandat în mod repetat „Ponta prim-ministru”.

O guvernare pentru români, nu pentru alţii

Victor Ponta a fost prezent la Lugoj, după cum chiar el a declarat, pentru a susţine nu simpli candidaţi PSD, ci prieteni pe care îi cunoaşte foarte bine. Fostul premier i-a nominalizat pe Sorin Grindeanu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, dar şi pe Eugen Dogariu, cap de listă la Senat, şi Călin Dobra, primul pe lista de la Camera Deputaţilor.
lansare-psd1

„Este o echipă tânără, dar care a căpătat deja experienţă. Sunt convins că vor avea succes, aşa cum s-a întâmplat şi la alegerile locale, pentru că sunt persoane care au arătat că ştiu să administreze judeţul, care se bat pentru interesul cetăţenilor. De aceea, am convingerea că oamenii vor şti să aleagă între cei care pot să facă treabă şi cei care nu ştiu altceva decât să ne critice pe noi”, a spus Victor Ponta.

În discursul său, fostul premier a făcut referire la nevoia unei guvernări performante de care România are neapărat nevoie după 11 decembrie, o guvernare în interesul românilor, nu al altor cercuri externe: „Înainte, erau Băsescu şi Boc care spuneau că nu se poate. Acum, sunt Iohannis şi Cioloş care spun acelaşi lucru. Noi am demonstrat însă că se poate şi am guvernat penru români, pentru o viaţă mai bună. De aceea, vin acum, în campania electorală, pentru că m-am supărat să văd în 2016 că se guvernează pentru alţii din afară, nu pentru români. Eu cred că în 11 decembrie oamenii ne vor sprijini, pentru că au încredere în noi. Apoi, în 12 decembrie, va începe următoarea bătălie, în care noi va trebui să-l convingem pe Iohannis că trebuie respectat votul oamenilor”.
lansare-psd2

O echipă bănăţeană, pentru bănăţeni

Faţă de alte formaţiuni politice, PSD Timiş propune pentru Parlamentul României bănăţeni autentici, nu importuri de stranieri care se refugiază în Timiş pentru a prinde un loc pe listă. Acesta a fost şi unul dintre mesajele transmise de Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timiş: „Venim în faţa alegătorilor cu oameni care sunt puternic legaţi de judeţul Timiş, care trăiesc şi muncesc aici.

Ca să poţi face ceva pentru Timiş, trebuie, în primul rând, să locuieşti aici, nu să vii o dată la patru ani în căutare de un loc în parlament. Îmi doresc ca viitorii parlamentari să facă o echipă pentru binele judeţului, pentru că sunt oameni tineri care au şi experienţă în administraţie. Eu sunt mândru că am făcut parte din Guvernul Victor Ponta, un guvern care a făcut mult bine României, având cel mai bun premier de după revoluţie. Îmi doresc ca această nefericită experienţă cu tehnocraţii să înceteze, la fel ca şi acest mod ipocrit de a face politică. Noi am fost, întotdeauna, de partea bună a istoriei şi este momentul ca, după 11 decembrie, să revenim la guvernare, pentru a pune în aplicare programul de guvernare”.
lansare-psd3

Lugojul, bastion social-democrat

„Este o zi frumoasă în viaţa oraşului, deschidem o nouă fereastră. Sunt mândru că alături de noi se află Victor Ponta, un prieten drag al Lugojului. Pentru noi, perioada în care Victor Ponta a fost premier rămâne cel mai bun lucru.

E foarte bine că PSD are pentru parlament o echipă tânără, toţi bănăţeni de-ai noştri”, a afirmat primarul Lugojului, Francisc Boldea. Eugen Dogariu, primul pe lista de la Senat, a mulţumit pentru încrederea acordată, fiind convins că PSD va ieşi învingător: „Am reprezentat un guvern care a luptat pentru români şi pentru România. Aceasta este garanţia noastră, faptul că facem ceea ce promitem.

lansare-psd4
Vom învinge, îndrăzneşte să crezi în România!”. De o primire călduroasă s-a bucurat şi Călin Dobra, mai ales că acesta este lugojean. „Emoţia pe care o trăiesc este deosebită, dar în acelaşi timp forţa şi încrederea pe care dumneavoastră le transmiteţi sunt extraordinare. Ne asumăm cu responsabilitate aceste candidaturi şi, cu ajutorul dumneavoastră, avem obligaţia să redăm Parlamentului încrederea necesară.
lansare-psd5

Avem şansa ca oricare familie să-şi trăiască visul european aici, acasă. Îndrăzniţi să credeţi că visul nostru se poate realiza aici! Aveţi încredere în noi”, s-a adresat Călin Dobra unui public pentru care sala teatrului lugojean devenise neîncăpătoare. (P)

Comandat de PSD Timiş. Realizat de SC Timpress SA. Cod mandatar financiar 11160007


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “„Îndrăzneşte să crezi că visul european se poate realiza în România!”. Lansarea candidaţilor PSD Timiş s-a produs într-o atmosferă electrizantă

  1. tare chestia! s-au lansat intre ei si s-au aplaudat intre ei … unii au pozitia milogului, altii afiseaza un zambet fals, prostanacii au umflat baloane, iar presa, se pare, ca n-a invatat NIMIC din trecutul PSDist!

    1. Asta le-am spus si eu, „ba, nu l-ati chemat pe „sarpele” sa va invete cum sa va prezentati candidatii”. Dar poate ca pe viitor, ziaristi vor tine cont totusi de spusele tale,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *