India îşi prezintă la Timişoara oportunităţile de afaceri

taste

Un eveniment de business dedicat Indiei va fi la dispoziţia oamenilor de afaceri bănăţeni. Consulatul Onorific al Indiei la Timişoara şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Timiş organizează vineri, începând cu ora 18, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT), din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, evenimentul „Taste of India”.

CITEȘTE ȘI: Mai puţine accidente de muncă în Timiş

Acesta aduce în prim-plan sectoare economice de vârf în India, precum IT și inteligența artificială, dar și o degustare de vinuri și produse culinare indiene. Manifestarea va debuta în Sala Dunărea, cu o declaraţie a Excelenţei Sale Tharlung Darlong, ambasadorul Indiei in România, moment urmat de prezentări de firme indiene. Între orele 19,15 şi 20,30, pe holul Forum vor avea loc degustări de vinuri şi diverse preparate, precum şi un moment artistic şi o prezentare de film, în acelaşi interval orar fiind programată şi o sesiune de networking.

Vor fi prezenți, pe lângă oficiali diplomatici şi oameni de afaceri indieni, reprezentanţi ai administrației publice locale şi ai mediului universitar bănăţean. Informații suplimentare pot fi obţinute tellefonic, la nr. 0722.503.138, sau prin e-mail: [email protected], persoana de contact fiind Rodica Olinic, consilier pentru relații publice în cadrul CCIA Timiş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *