Incredibil! Deși aproape nimeni nu se mai vaccinează, România trebuie să cumpere încă 19 milioane de doze de vaccin anti-COVID

Incredibil! Deși aproape nimeni nu se mai vaccinează, România trebuie să cumpere încă 19 milioane de doze de vaccin anti-COVID

Incredibil! Deși aproape nimeni nu se mai vaccinează, România trebuie să cumpere încă 19 milioane de doze de vaccin anti-COVID

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri seară la Digi 24 că, potrivit contractelor încheiate de Comisia Europeană, România ar trebui să primească anul acesta alte 19 milioane de doze de vaccin anti-COVID, el arătând că aşteaptă cu ”optimism moderat” negocierile dintre Comisie şi producători, potrivit stiripesurse.ro.

Rafila este de părere că, mai importanţi decât banii în chestiunea negocierii şi a rezultatului acesteia, este ca ceea ce se va întâmpla să nu compromită ideea de vaccin şi de vaccinare.

Alexandru Rafila o critică pe predecesoarea sa, Ioana Mihăilă, spunând că aceasta ”trebuia să se gândească la prevenirea risipirii fondurilor publice” atunci când a aprobat achiziţiile de vaccinuri anti-COVID.

”Noi ne aflăm într-o situaţie dificilă, trebuie să recunosc acest lucru. (…) În luna mai a anului 2021, Guvernul României sub semnătura doamnei Mihăilă şi a primului ministru de la acea vreme, domnul Cîţu, s-au angajat să cumpere 39 de milioane de doze de vaccin de la compania Pfizer în valoare de aproape 800 de milioane de euro. Asta e situaţia pe care am găsit-o la Ministerul Sănătăţii, iar ea se adaugă unei alte comenzi asemănătoare, făcută cu două luni înainte, de cel care a precedat-o pe doamna Mihăilă. (…) Nu cred că nefolosirea vaccinurilor în acest moment este cauzată de Ministerul Sănătăţii sau de politicile pe care le-am promovat noi”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.

El a spus că în acest an România ar trebui să cumpere peste 19 milioane de doze.

CITEȘTE ȘI: Şarpele de alun, neveninosul din Pădurea Verde

”Poziţia mea şi a noastră la discuţiile cu Comisia Europeană a fost clară: nu putem achiziţiona cu sute de milioane de euro produse pe care urmează să le aruncăm pentru că nu există interes pentru ele. Trebuie să găsim o soluţie, sigur că soluţia este totdeauna una negociată. În momentul de faţă negocierea se desfăşoară între semnatarii contractului, adică Comisia Europeană, nu România (…) Aştept să vedem cum se vor soluţiona, care vor fi progresele, este o discuţie cu o anumită confidenţialitate, în condiţiile în care şi contractele iniţiale au fost confidenţiale.”, a adăugat ministrul Sănătăţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *