Incident la o școală din Timiș. Jignită și bruscată, o profesoară a pălmuit o elevă

Incident la o școală din Timiș. Jignită și bruscată, o profesoară a pălmuit o elevă

Un incident care a scandalizat comunitatea din Tomnatic a avut loc, vineri – 6 iunie, în incinta școlii din localitate.

Conform relatărilor conducerii unității de învățământ, o elevă din clasa a VII-a a introdus în sala de clasă o trotinetă, iar diriginta a solicitat scoaterea vehiculului din încăpere.

În urma refuzului elevei și a schimbului de replici jignitoare la adresa cadrului didactic, situația a escaladat.

Fiind și bruscată, diriginta a reacționat lovind eleva cu palma.

După producerea acestui eveniment, potrivit conducerii școlii au luat următoarele măsuri:

– A fost demarată o anchetă internă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și a răspunderii fiecărei părți implicate.

– A fost informat Inspectoratul Școlar Județean și, conform procedurilor legale, se va colabora cu autoritățile competente pentru clarificarea incidentului.

– S-a inițiat consilierea părților implicate (elevă, familie, cadru didactic) și s-a oferit suport psihologic pentru a preveni efectele emoționale nedorite.

Unitatea de învățământ a mai menționat faptul că ”își reafirmă angajamentul față de siguranța și bunăstarea tuturor elevilor și cadrelor didactice și subliniază toleranța zero față de orice formă de violență sau comportament agresiv”.

”Ne exprimăm regretul profund pentru situația creată și asigurăm întreaga comunitate că se vor lua măsurile corespunzătoare, cu respectarea legislației în vigoare și a procedurilor disciplinare aplicabile”, a transmis conducerea Școlii Gimnaziale Tomnatic.

Ce a spune IPJ Timiș

„Cu privire la altercația apărută în spațiul public între un cadru didactic de 58 de ani și o elevă de 14 ani, de la o unitate de învățământ din localitatea Tomnatic, județul Timiș, care a avut loc astăzi 6 iunie a.c., vă comunicăm ca a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și purtare abuzivă”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt.

CITEȘTE ȘI: Alfred Simonis: „Am primit garanții că proiectul „Dan Păltinișanu” nu va fi dat la o parte!”


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Incident la o școală din Timiș. Jignită și bruscată, o profesoară a pălmuit o elevă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *